Statul paralel din mintea lui Cuc și dosarele penale ale regilor asfaltului din România

DE Petre Bădică | Actualizat: 18.03.2019 - 21:28

Procese, condamnări, întârzieri uriașe în construcția de autostrăzi, contracte reziliate: toate au avut în prim plan companii românești de construcții și șefi din Ministerul Transporturilor.

SHARE

 Ministrul Trasporturilor, Răzvan Cuc, a declarat luni că statul paralel este vinovat pentru lipsa autostrăzilor din România, el susținând că angajații din companii nu au semnat contracte de teama DNA.  

Citește și Statul paralel e vinovat pentru lipsa de autostrăzi, susține ministrul Răzvan Cuc

Adevărul este altul. România a făcut puțin peste 600 de kilometri de autostradă, după Revoluție, din cauza „regilor asflatului” și a incompetenței șefilor Companiei Naționale a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Actualul șef al CNAIR, Narcis Neaga, a contribuit la prăbușirea unei bucăți de autostradă, între Sibiu și Deva.

PSD, începe Autostrada Moldova cu un răsfățat al contractelor cu statul

PSD a anunțat că Autostrada Moldovei începe pe Centura Bacău: „Până la ora actuală, după doar două săptămâni, progresul fizic al lucrărilor a depăşit 10 procente. Spedition UMB are o îndelungată experienţă în domeniu şi a demonstrat de nenumarate ori seriozitatea şi capacitatea constructorilor români de a executa lucrări de cea mai bună calitate”, se arată în comunicatul CNAIR. Compania aparție lui Dorinel Umbrărescu considerat un „rege al aflatului”.

În 2009, conturile controversatului Dorinel Umbrărescu, patronul firmei UMB Spedition, au fost blocate de către Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală pentru neplata TVA în valoare de aproximativ 100 milioane de lei, scria Mediafax. În 2013, Umbrărescu a decis să concedieze 1.000 de angajați.

Aceeași sursă menționează că, în 2013, poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele omului de afaceri Dorin Umbrărescu, după ce a fost prins în ilegalitate pe aeroportul din Bacău cu 15 cartuşe de vânătoare în bagajul de mână cu care încerca să urce într-un avion. Compania lui Umbrărescu a avut zeci de contracte de deszăpezire, de-a lungul anilor pentru tot atât de numeroase județe.

Consorţiul UMB Spedition-Pa&Co-Euroconstruct a avut un rol important în întârzierea autostrăzii spre Ploiești. În 2011, aceeași sursă menționa că "cele două motive de reziliere au fost solicitarea creşterii valorii contractului cu 47% şi faptul că (cei trei constructori n.red.) au părăsit şantierul în urmă cu 17 luni". UMB Spedition, alături de Tehnostrade lucrează pe lotul 4 al autostrăzii Deva – Lugoj. El trebuia deschis în 2017, dar stadiul lucrărilor este de 90%. Autostrada a fost promisă și pentru sfârșitul anului 2018, fără success. Lucrările au început în urmă cu șase ani.

Cășuneanu, patru ani de închisoare

Patronul companiiei PA&Co este Costel Cășuneanu, cel alături de care Umbrărescu ajunsese la întârzieri de un an și jumătate pe București – Ploiești. În 2010, omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este cercetat, alături de senatorul Cătălin Voicu şi judecătorul Florin Costiniu, pentru fapte de corupţie.

În perioada iulie - septembrie 2009, Cătălin Voicu ar fi primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) şi 200.000 de euro, în schimbulbintervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat (probabil fix firma de construcții de autostrăzi).

În aprilei 2013, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare. În urmă cu doi ani, PA&CO i-a fost reziliat un contract de construcție a unui drum în Republica Moldova. Cășuneanu nu a finalizat lucrările la care s-a angajat. Atât de nefericit în afaceri a fost Cășuneanu, încât fiul său și-a permis să își cumpere cea mai scumpă mașină din România de 1,6 milioane euro.  

Nelu Iordache, închisoare pentru deturnare de fonduri

În mai 2014, Nelu Iordache părăsea închisoarea. Nelu Iordache se afla după gratii din decembrie 2012, arestat pentru că ar fi deturnat aproape 6 milioane de euro din fondurile europene, bani destinaţi construirii autostrăzii Nădlac-Arad. În decembrie 2017, Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, a fost condamnat, pe fond, la 6 ani si 3 luni închisoare cu executare într-un dosar in care este acuzat de mai multe infractiuni, printre care si fraude cu fonduri europene alocate. În iulie 2018, Nelu Iordache si societatea Romstrade SRL au fost trimiși în judecată pentru acuzația de evaziune fiscală, într-un dosar în care ANAF s-a constituit parte civilă pentru suma de 9.427.490 de lei.  

Regii de la Golden Blitz în insolvență

Omul de afaceri Dan Besciu, asociat şi administrator la SC Euroconstruct 98 Trading, a fost reţinut de procurorii DIICOT, în dosarul de evaziune, spălare de bani şi delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei, scria Mediafax în 2014. Un amănunt picant: Sebastian Ghiţă, aflat la acea vreme sub control judiciar pentru sprijinire a unui grup infracţional în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herţ anu i-a botezat, în 2015, copilul omului de afaceri Dan Besciu, cercetat şi el de DIICOT.

În 2018, Compania Euro Construct Trading `98, controlată de Sorin Vulpescu și Dan Beșciu, ultimul și proprietar al restaurantului Golden Blitz din Capitală, a intrat în insolvență din cauza datoriilor către furnizori, compania fiind profitabilă în fiecare an, dar ajungând, conform datelor analizate de Profit.ro, la un total de restanțe către furnizori de peste 371 milioane lei. Euroconstruct a fost abonată la afaceri cu statul. În 2012, Euroconstruct și Romstrade au pierdut contractul pentru Reabilitarea drumului Alexandria - Craiova. Euroconstruct lucrează pe tronsonul doi al Autostrăzii Sebeș – Turda, întârziat cu doi ani.  

„Țeapă” marca Adi Năstase  

Fostul premier, Adrian Năstase a semnat contractul pentru Autostrada Transilvania în anul 2003. După 16 ani, din cei 350 de kilometri au fost finalizați 70 și s-au plătit peste 1,5 milarde de euro. Pentru a scăpa de contractul cu Bechtel, în guvernarea Ponta statul a plătit despăgubiri de peste 20 milioane euro.  

Teldrum – cum să furi bani europeni

Teldrum este compania despre care se bănuiește că ar fi controlată de Liviu Dragnea. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub învinuire pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene.

DNA anunţă că a instituit un sechestru de peste 127 milioane lei asupra bunurilor liderului social-democrat. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Dosarul a fost deschis ca urmare a unui sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă), transmisă procurorilor pe 30 septembrie 2016, privind suspiciuni de obţinere nelegală pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene a unor fonduri europene. Procurorii spun că cei care făceau parte din grup ar fi conceput activitate acestuia în etape, în funcţie de zonele, firmele şi influenţa pe care le aveau.

Primul pas, în viziunea DNA, ar fi fost privatizarea Tel Drum şi transferarea din proprietatea CJ Teleorman "în sfera de influenţă şi control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse", scrie Mediafax. Tel Drum a obținut sute de contracte cu statul în toată țara, în valoare de miliarde.  

Șefu la asfaltul din Banat

A existat și un rege al asfaltului din Banat în persoana lui Georgică Cornu, fost iubit al realizatoarei tv Mariana Almășan. Acesta a fost reţinut într-un dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de euro.

Potrivit unui comunicat de presă, omul de afaceri Georgică Cornu, fostul său asociat în grupul de firme Confort, Lucian Caraiman, şi un alt reprezentant al societăţilor sunt suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, delapidare în formă continuată şi spălare a banilor.  

Groparul șef de la CNAIR

Narcis Neaga a condus CNAIR între 2012 și 2015. În anul 2014 a fost de accord cu deschiderea trononului de autostradă Cunța – Săliște deși existau studii care indicau existența unor mari probleme. Inaugurarea a fost un cadou făcut de Neaga lui Victor Ponta.

Evenimentul a avut loc în campania electorală din 2014. Când o bucată din autostradă proaspăt inaugurate s-a surpat, Neaga a fost reținut de DNA, dat afară de la conducerea CNAIR. A fost scos de sub urmărire penală după ce PSD a dezincriminat parțial abuzul în serviciu.

Deși a prăbușit o autostradă, a redevenit șef al CNAIR anul trecut. Premierul Dăncilă l-a amenințat cu destituirea dacă nu va face, în 2017, 100 de km de autostradă. Neaga a inaugurat jumătate, dar Liviu Dragnea a trecut peste Dăncilă și l-a menținut în funcție.  

Concluzie: Toate firmele la care am făcut referire mai sus s-au ocupat, zeci de ani, de construcția de autostrăzi. Acestea sunt responsabile pentru întârzierile de zeci de ani în construcția de autostrăzi sau pentru lipsa acestora.  

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.