HARTĂ Starea autostrăzilor din România: 1.276 km în uz, 748 km în licitare. Câți km se fac în 2025?

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 07.04.2025 - 12:25
Foto: Facebook/CNAIR - Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Facebook/CNAIR - Imagine cu rol ilustrativ
HARTĂ Starea autostrăzilor din România: 1.276 km în uz, 748 km în licitare. Câți km se fac în 2025? - Foto: 130km.ro
HARTĂ Starea autostrăzilor din România: 1.276 km în uz, 748 km în licitare. Câți km se fac în 2025? - Foto: 130km.ro

Harta autostrăzilor și a drumurilor expres din România arată că, la ora actuală, avem 1.276 km în uz, 661 km în lucru și 748 km în licitare. În primele 3 luni din 2025, s-a semnat un contract pentru încă 37,9 km și s-au lansat licitații pentru 55,6 km.

SHARE

La finalul lui 2024, România a ajuns la 1.276 km de drumuri de viteză în uz, după ce anul trecut au fost inaugurați aproximativ 200 km. 

Iar în 2025 ar putea ajunge la peste 1.500 km, „dacă s-ar alinia planetele”, după cum spune ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. 

Citește și: După 22 de ani de promisiuni, Autostrada „Valea Prahovei” nu e prioritate. Nimic, în planul CNIR!

„Dacă s-ar alinia planetele, am putea ajunge la 300 km în 2025, dar minimum 200 km sunt realizabili.

Atunci spun că un an normal ne-ar aduce în jur de 250 km de autostradă și drum expres dați în circulație anul acesta, ceea ce sigur reprezintă un record", a declarat Sorin Grindeanu, în cadrul conferinței „România, în sfârșit la drum. Infrastructura rutieră 2025: Provocări și oportunități".

De asemenea, Grindeanu a punctat că „în prima jumătate a acestui an, vom putea circula doar pe autostradă de la Craiova la Constanța. Se va finaliza bucata de 10 km de la Albota până la A1, dar și cei 17 km rămași pe lotul 3 A0 Sud, undeva în luna mai", a apreciat Grindeanu.

Citește și: România, peste 1.500 km de autostradă în 2025? Grindeanu: „Dacă s-ar alinia planetele, am putea”

Starea autostrăzilor din România: 1.276 km în uz, 661 km în lucru, 748 km în licitare. Câți km se fac în 2025?

România a intrat în 2025 cu 1.276 km de drumuri de viteză în uz. În primele 3 luni ale anului, nu s-a deschis niciun traseu nou de autostrada sau drum expres. Dar, s-a semnat un contract nou pentru execuția a 37,9 km din Autostrada A8, între Ditrău și Grinties, și au fost lansate două licitații, pentru A8 - Târgu Neamț/Motca - Târgu Frumos. În total, 55,6 km, conform 130km.ro.

AUTOSTRADA A0 (Centura București)

Pe secțiunea Sud a autostrăzii A0, situatia este urmatoarea: lotul 1 A2 – Jilava (16,9km) este deschis; lotul 2 Jilava - DN6 este deschis (16,3km); lucrările pentru lotul 3 (DN6 - A1, 18,0km) sunt în întârziere, cu termen de deschidere prelungit pana în mai 2025.

Pe secțiunea de A0 Nord lotul 1 DJ601 – DN1 (17,5km) este în lucru dupa semnarea întârziata a contractului de executie (termen de finalizare in 2026); lotul 2 DN1/Corbeanca - DN2/Afumati (19,0km) este deschis; lotul 3 DN2/Afumati – DN3/Cernica (8,6km) este deschis parțial pe o sectiune 2,3km (diferenta programata pentru deschidere in 2025); lotul 4 DN3 – A2 (4,47km) este în construcție cu termen de deschidere în 2025.

Citește și: VIDEO 12 sau 27 de noi km din Autostrada Transilvania, în 2025? CNAIR se luptă cu hârtiile, UMB stă

AUTOSTRADA A1 (București - Nădlac)

Tronsonul București - Pitești este deschis integral circulatiei (109,6km). Pe următorul tronson, Pitesti - Sibiu, secțiunea 1 Sibiu - Boita (13,2km) este deschisa.

Pentru celelalte patru secțiuni există contracte semnate și lucrări în derulare: sectiunea 2 Boita - Cornetu (31,3km, termen de deschidere 2027), sectiunea 3 Cornetu - Tigveni (37,9km, termen deschidere in 2027), sectiunea 4 (Tigveni - Curtea de Arges, 9,9km, termen deschidere 2026) si sectiunea 5 Curtea de Arges - Pitesti (30,4km); un segment de 15,8km din sectiunea 5, intre Pitesti si Baiculesti, este deschis, cu diferenta programata pentru deschidere in 2025.

Centura orasului Sibiu (17,6km) este deschisă circulației, alături de tronsoane urmatoare, Sibiu - Orastie (82,2km) si Orastie - Deva (32,5km), deschise la randul lor.

Citește și: Inel de autostradă în jurul Bucureștiului, ca în Occident, în 2027? Încep lucrările la ultimul ciot

Tronsonul urmator, Lugoj - Deva, este deschis cu exceptia a 13,5km pe lotul 2, între Margina și Holdea, pentru care lucrarile sunt in derulare cu termen de deschidere in 2026 (lungime sectiune deschisa pe Lugoj - Deva: 86,3km).

Celelalte tronsoane ale autostrazii A1, respectiv Lugoj - Timișoara (35,1km), Timisoara - Arad si Centura Arad (41,0km) si Arad - Nadlac (38,9km) sunt deschise integral circulatiei.

AUTOSTRADA SOARELUI A2 (București - Constanța) - Deschisa integral circulației (202,8km).

Citește și: VIDEO Zi istorică! A ieșit la lumină primul tunel de autostradă din istoria României. Are 1,35 km

AUTOSTRADA TRANSILVANIA - A3 (București - Borș)

Primul tronson, București - Ploiești (65,2km), este deschis integral circulatiei.

Pe urmatorul tronson, Ploiești - Brasov, este deschis circulatiei traseul Rasnov - Cristian (6,3km).

Tronsonul Brașov - Târgu Mures a fost eliminat din planurile guvernului, acesta fiind înlocuit cu traseul Sebeș - Turda de pe autostrada A10.

Următorul tronson, Targu Mures - Gilau (103,5km), este deschis integral circulatiei.

Pe ultimul tronson, Gilau - Borș, situatia este urmatoarea: Gilau - Nadaselu (9,5km) deschis; Nadaselu - Mihaiesti (16,8km) în lucru, termen deschidere în 2025.

Două viaducte incluse in acest traseu vor fi executate printr-un proiect separat pentru care s-a desemnat un constructor in martie 2024, dar contractul nu a fost semnat încă.

Mihăiesti - Zimbor (13,3km) este în lucru, termen deschidere 2025; Zimbor - Poarta Salajului (13,3km) în lucru, termen deschidere 2025 (nodul Romanasi care asigura descarcarea traficului de pe lotul Zimbor - Poarta Salajului va fi realizat prin licitatie separata, aflata in derulare); Poarta Salajului - Zalau (15,1km) si Zalau - Nusfalau (25,8km) – licitatii in derulare, constructor desemnat; Nusfalau - Suplacu de Barcau (13,6km) deschis; Suplacu de Barcau - Chiribis (26,4km) - in lucru, termen de deschidere in 2025; Chiribis - Biharia (28,9km) – in lucru, termen deschidere in 2026; Biharia - Bors (5,4km) deschis.

AUTOSTRADA A4 (Centura Constanța)

Traseul inițial al Autostrăzii A4, reprezentând varianta de ocolire a orașului Constanța (21,8km), este deschis integral circulatiei.

Există o licitație în derulare pentru un nou segment care începe la Sud de Constanta, ocolește o parte din stațiunile de la litoralul Mării Negre și ajunge în apropiere de Olimp (30,6km).

AUTOSTRADA SUD A6 (București - Lugoj)

Singura porțiune deschisă circulatiei pe autostrada A6 este Balint - Centura Lugoj (10,5km).

Există licitații în derulare pentru toate cele șase loturi ale traseului Craiova - Targu Jiu. Acestea acopera traseul Craiova - Filiasi, 51,5km, care va fi realizat la profil de autostrada, si traseul Filiasi - Targu Jiu, 58,6km, care va fi realizat la profil de drum expres si sunt impartite astfel: lotul 1 DEx12/Ghercesti - Craiova Nord (10,3km), lotul 2 Craiova Nord - Beharca (14,4km), lotul 3 Beharca - Filiasi (21,7km), lotul 4 Filiasi - Bibesti (22,9km), lotul 5 Bibesti - Targu Carbunesti (21,5km) si lotul 6 Targu Carbunesti - Centura Targu Jiu (19,3km).

AUTOSTRADA MOLDOVEI - A7 (Ploiești - Pașcani)

Pe secțiunea Ploiești - Buzău a fost deschis în decembrie 2024 lotul 1 Dumbrava - Mizil (21,0km).

Sunt în lucru lotul 2 Mizil - Pietroasele (28,4km, termen de deschidere in primavara anului 2025) și lotul 3 Pietroasele - Buzau (13,9km, termen de deschidere in 2025).

Secțiunea Buzău - Focșani a fost deschisă circulatiei aproape complet în trimestrul IV 2024, pe un traseu de 79,0km. O diferenta de 3,4km pe lotul 1 Buzau - Vadu Pasii este programata pentru deschidere în august 2025.

Pe secțiunea Focșani - Bacău se lucrează la toate cele trei loturi: 1 Focsani - Domnesti Targ (35,6km), 2 Domnesti Targ - Racaciuni (38,8km) si 3 Racaciuni - Bacau (21,5km). Termenul de deschidere pentru toate trei este 2025.

Centura Bacău realizata la profil de autostrada este deschisă (un segment de 16,3km).

Pe secțiunea Bacău - Pașcani se lucreaza pe toate cele trei loturi: 1 Saucesti - Trifesti Targ (30,3km, deschidere in 2025), 2 Trifesti - Gheraiesti (19,0km, deschidere in 2025) si 3 Mircesti - Pascani (28,1km, deschidere in 2025). 

Pentru cele două loturi ale sectiunii Pașcani - Suceava exista licitații în derulare: 1 Pascani - Roscani (33,0km), pentru care constructorul a fost desemnat, si 2 Roscani - Aeroport Suceava (29,0km). Licitatia pentru sectiunea Suceava - Siret este in pregatire.

AUTOSTRADA UNIRII A8 (Târgu Mureș - Ungheni)

Secțiunea I Târgu Mureș - Miercurea Nirajului (24,4km) este în executie, cu termen de deschidere in 2026.

Pe secțiunea II Miercurea Nirajului - Leghin a fost semnat contractul de executie in martie 2025 pentru lotul 2a Ditrau - Grinties cu termen de finalizare in 2029; pentru celelalte 5 loturi exista licitatii in derulare: lotul 1b Miercurea Nirajului - Sarateni (23,4km), lotul 1c Sarateni - Joseni (32,4km) cu castigator desemnat, lotul 1d Joseni - Ditrau (14,4km), lotul 2b Grinties - Pipirig (34,1km) si lotul 2c Pipirig - Vanatori Neamt/Leghin (19,3km). Sectiunea III Leghin - Targu Neamt (29,9km) este in executie, cu termen de deschidere in 2026.

Pentru traseul Târgu Neamt – Iași – Ungheni: lotul 1 Targu Neamt (Motca) - Targu Frumos (27,0km) a fost scos la licitatie in ianuarie 2025, lotul 2 Targu Frumos - Letcani (28,6km) a fost scos la licitatie in februarie 2025.

Pentru celelalte trei loturi licitațiile sunt în pregatire.

Un pod peste Prut la Ungheni (1,1km) este în construcție, cu termen de deschidere în 2026.

AUTOSTRADA A9 (Timișoara - Moravița)

Există licitații in derulare pentru două din cele trei loturi ale acestui traseu: Remetea Mare - Jebel (35,7km) si Jebel - Moravita (33,5km).

AUTOSTRADA A10 (Sebeș - Turda) - A10 este deschisa integral circulatiei (70,0km).

AUTOSTRADA A13 (Sibiu - Bacău)

Pentru secțiunea Sibiu - Făgăraș există contracte semnate pe toate cele patru loturi, cu termen de deschidere in 2027: lotul 1 Boita - Avrig/Marsa (14,3km), lotul 2 Avrig/Marsa - Arpasu de Jos (19,9km), lotul 3 Arpasu de Jos - Sâmbăta de Sus (17,6km) și lotul 4 Sâmbăta de Sus - Făgăraș (16,3km).

AUTOSTRADA NORDULUI - A14 (Oar - Suceava)

Pe acest traseu există o licitatie în derulare pentru realizarea secțiunii Oar – Satu Mare (10,8km) la profil de drum expres. Câștigătorul a fost desemnat, dar contractul nu a fost semnat încă.

DRUMUL EXPRES DEx4 (Turda - Dej)

Pe acest traseu există lucrări în derulare pe secțiunea A3 - DN1 (Tureni) de 5,0km, termen de deschidere în 2025.

DRUMUL EXPRES DEx5A (Bacău - Piatra Neamț) - Licitație în derulare pentru traseul Drumului Expres Bacău - Piatra Neamț (51,0km).

DRUMUL EXPRES DEx6 (Focșani - Galați) ȘI PODUL DE LA BRĂILA

Pe secțiunea Brăila - Galați (12,3km) lucrările sunt în derulare. Termenul de deschidere este în vara anului 2025.

Traseul drumului expres se continuă cu un pod peste Dunare între Braila și Smardan în județul Tulcea, deschis în iulie 2023 (podul nu face parte din Drumul Expres Braila - Galati).

Exista o licitație în derulare pentru cele trei loturi ale traseului Brăila - Focșani (73,5km).

DRUMUL EXPRES DEx12 - „Autostrada Ford” (Craiova Pitești)

Pe drumul expres Craiova – Pitesti situatia este urmatoarea: Tronsonul I Craiova - Robanesti (17,7km) a fost deschis in noiembrie 2024; tronsonul II Robanesti - Slatina (39,9km) este deschis; tronsonul III Slatina - Colonesti (31,8km) este deschis; tronsonul IV Colonesti - Pitesti (31,9km) a fost deschis in noiembrie 2024 pe o sectiune de 19,0km intre Colonesti si Albota, cu diferenta programata pentru deschidere în primavara anului 2025.

DRUMUL EXPRES DEx16 (Arad - Oradea)

Pe acest traseu este deschisă legatura dintre Oradea și Autostrada A3 (Bors); din traseul acesteia de 19,0km, 13,0km sunt realizati la profil de drum expres, iar diferenta la profil de drum national.

Pentru cele trei loturi ale drumului expres Arad - Oradea (120,5km) exista licitatii in derulare: lotul 1 Oradea - Salonta (33,7km + drum de legatura), lotul 2 Salonta - Chisineu Cris (39,7km + drum de legatura) si lotul 3 Chisineu Cris - Arad (47,1km + drum de legatura), acesta din urma avand constructor desemnat.

Este deschisa circulatiei o alta sectiune de 3,5km a acestui traseu, denumita A11, intre Autostrada A1 si DN7 in zona Arad.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te