Cine a plătit falimentele din asigurări care au costat 1,65 miliarde de lei. Fără „decontul” Euroins

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.03.2023 - 11:57
Cine a plătit și cât au costat falimentele din asigurări: 1,65 miliarde de lei. Până acum - Foto: Pexels

Marile falimente de pe piața asigurărilor (Astra, Carpatica, City Insurance) au costat, până acum, contribuabilul român peste 1,65 miliarde de lei. Banii au fost plătiți de Fondul de Garantare a Asigurărilor (FGA) și nu reprezintă costul final. Decontul Euroins se apropie.

SHARE

Marile falimente de pe piața asigurărilor (Astra, Carpatica, City Insurance) au costat, până acum, contribuabilul român peste 1,65 miliarde de lei. Banii au fost plătiți de Fondul de Garantare a Asigurărilor (FGA) și nu reprezintă costul final. Decontul Euroins se apropie. 

Costul falimentului Astra Asigurări se ridică la peste 550 de milioane de lei, Carpatica ASIG a însemnat alte 498 de milioane plătite de FGA, iar, în cazul City Insurance, până acum, FGA a plătit peste 600 de milioane de lei pentru un sfert dintre cererile depuse, potrivit unui calcul făcut de Digi 24.

Cine a plătit și cât au costat falimentele din asigurări: 1,65 miliarde de lei. Până acum

Piața de asigurări din România s-a confruntat în ultimii 8 ani cu trei falimente mari: Astra Asigurări, Carpatica ASIG și City Insurance. Ele au produs pagube uriașe și dosare penale în care s-au dispus condamnări, dar și achitări. 

Joi seară, ASF a dispus retragerea autorizației de funcționare pentru compania Euroins. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar. Euroins are 2,5 milioane de clienți în România.

Astra Asigurări

Toți inculpații din dosarul primului mare faliment de pe piața de asigurări din România au fost achitați până la urmă de Instanța Supremă, chiar dacă au primit la un moment dat condamnări.

Dosarul a fost trimis în judecată în 2016, iar decizia definitivă a venit în 2021, anulând toate condamnările date în 2019 de instanța de fond.

Astfel, a fost achitată Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), care primise la instanţa de fond o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

De asemenea, au fost achitaţi Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, foşti vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Dan Constantinescu, Daniela Popa, Corneliu-Silviu Moldoveanu, membri ai Consiliului.

Aceştia aveau în primă instanţă pedepse de câte trei ani şi şase luni închisoare cu suspendare, scrie Agerpres.

Au fost achitate alte trei inculpate: Anabella Ruse, director general al Direcţiei Generale Autorizări; Marinela Nemeş, director general al Direcţiei Generale Juridice, şi Carmen-Gabriela Ivan, director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, toate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În cazul omului de afaceri Dan Adamescu, instanţa a dispus, încă de la fond, încetarea procesului penal ca urmare a decesului acestuia.

DNA l-a trimis în judecată în decembrie 2016 pe omul de afaceri Dan Adamescu, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA la data faptelor, în dosarul privind prejudicierea societăţii cu aproximativ 800 milioane lei.

DNA susţinea că Adamescu a administrat, în perioada 2011 – 2013, în mod defectuos societatea Astra, în scopul obţinerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate.

Activitatea infracţională s-a desfăşurat şi în contextul în care anumite persoane din conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au făcut demersuri pentru a-l favoriza pe Adamescu, arată sursa citată.

Falimentul Astra Asigurări a atras despăgubiri de peste 550 de milioane de lei plătite de Fondul de Garantare a Asigurărilor.

Carpatica Asig

Singurul dosar în care au fost date condamnări definitive a fost cel al falimentului Carpatica ASIG. Instanța a dispus în 2017 cinci condamnări, cu pedepse cuprinse între 10 luni și 5 ani și 6 luni de închisoare.

Au fost condamnați cinci directori ai companiei de asigurări, în timp ce toți membrii ASF trimiși în judecată au fost achitați. Fostul șef ASF Dan Rușanu a fost achitat de instanța supremă.

El a fost arestat preventiv în 2014, timp de patru luni, apoi a petrecut încă trei luni în arest la domiciliu în dosarul Carpatica Asig, fiind acuzat de folosirea influenței unei persoane care îndeplinește o funcție publică, favorizarea făptuitorului și constituire de grup infracțional organizat.

A fost achitat în primă instanță, decizia fiind menținută și de instanța superioară. Au fost achitați și Laura Chițoiu, Elena Rusu, Călin Georgel și Ioan Opriș.

Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat la 5 ani și șase luni de închisoare. Marian Mârzac și Radu Mustățea au fost condamnați la 3 ani și șase luni, respectiv 2 ani și șase luni de închisoare cu executare.

Alte două persoane au primit condamnări cu suspendare. Falimentul Carpatica ASIG a însemnat o pagubă de 498 de milioane de lei acoperită de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Citește și: Assad i-a oferit lui Putin baze extinse și permanente în Siria și mercenari pentru Ucraina

City Insurance

Cea mai recentă anchetă este legată de falimentul companiei de asigurări City Insurance. Procurorii au primit plângeri de la ASF încă de acum 2 ani.

În momentul de față sunt deschise două dosare penale la DIICOT, dar până acum nu a fost găsit niciun suspect.

Autorizația City a fost retrasă de ASF în septembrie 2021, iar, din noiembrie 2021 și și până a finalul anului 2022, Fondul de Garantare a plătit peste 603 milioane de lei pentru 65.000 de cereri de plată avizate.

Citește și: Spionii lui Putin se infiltrează în Georgia printr-o schemă veche, ca „turiști”

În total, există 250.000 de cereri de plată înregistrate la FGA în urma falimentului City Insurance.

Euroins

Procurorii de la Parchetul General spun că au primit o plângere legată de Euroins încă de anul trecut, însă până acum nu au reușit să strângă suficiente probe ca să pună pe cineva sub acuzare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te