Cheltuielile unei gospodării au ajuns, în medie, la 4.627 lei/lună. Cei mai mulți bani, pe mâncare

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 06.04.2021 - 12:33
Cheltuielile unei gospodării au ajuns, în medie, la 4.627 lei/lună. / Foto: playtech.ro
Cheltuielile unei gospodării au ajuns, în medie, la 4.627 lei/lună. / Foto: playtech.ro

Veniturile totale medii ale gospodăriilor din România au crescut în al patrulea trimestru din 2020 cu 7,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, până la 5.384 lei pe lună, iar cheltuielile s-au majorat cu 7,6%, la 4.627 de lei lunar, potrivit datelor INS.

SHARE

În trimestrul al patrulea din 2020, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 5.384 lei pe gospodărie şi 2.099 lei pe persoană, iar cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 4.627 lei lunar pe gospodărie (1.804 lei pe persoană) şi au reprezentat 86% din nivelul veniturilor totale, potrivit INS.

Veniturile băneşti au fost în medie de 4.997 lei lunar pe gospodărie (1.949 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 387 lei lunar pe gospodărie (151 lei pe persoană).

“Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,3% din veniturile totale ale gospodăriilor). La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (19,1%), veniturile în natură (7,2%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,2%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,7%), veniturile din agricultură (1,6%), precum şi cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,9%)”, se mai arată în comunicatul INS.

Citește și:

Cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu 1,1 miliarde lei, în primele două luni din 2021

Românii alocă cei mai mulţi bani pentru produsele alimentare şi băuturile nealcoolice

În ceea ce priveşte cheltuielile, românii alocă cei mai mulţi bani pentru produsele alimentare şi băuturile nealcoolice care au deţinut, în trimestrul al patrulea 2020, în medie, 33,7% (948 de lei) din consumul gospodăriilor. Potrivit INS, 16,4% (462 de lei) din veniturile medii din gospodării se duc pentru plata facturilor legate de locuinţă, apă, electricitate, gaze sau alţi combustibili.

Potrivit datelor transmise de INS, românii alocă în medie 239 de lei pentru încălţăminte şi îmbrăcăminte, ceea ce reprezintă 8,3% din veniturile totale din gospodărie. Şi cam aceeaşi sumă, 232 de lei, cheltuiesc românii pe băuturi alcoolice şi tutun, ceea ce ce reprezintă 8,3% din veniturile lunare.

Citește și:

Cât i-a costat pe părinți școala on line în pandemie: 7.000 de lei de familie

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul al patrulea din 2019, în termeni nominali, 4.999 lei pe gospodărie şi 1.939 lei pe persoană, iar cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în trimestrul al patrulea din 2019, în medie, de 4.300 lei lunar pe gospodărie (1.667 lei pe persoană) şi au reprezentat 86% din nivelul veniturilor totale, potrivit INS.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te