Recenta apreciere a monedei euro este îngrijorătoare şi va justifica o reacţie din partea Băncii Centrale Europene, dacă va duce inflaţia departe de obiectivul ţintă al BCE, a afirmat Ignazio Visco, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters.
Acesta a dezminţit că oficialii BCE sunt divizaţi în problema aprecierii euro şi a precizat că opiniile sale sunt similare cu cele ale Consiliului guvernatorilor BCE.
"Recenta apreciere a monedei euro este îngrijorătoare, deoarece generează presiuni descendente suplimentare asupra preţurilor, într-o perioadă în care inflaţia este deja scăzută", a afirmat Visco, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Italiei.
"Implicaţiile asupra politicii monetare sunt evidente: dacă presiunile descendente periclitează obiectivul nostru privind stabilitatea preţurilor va trebui să intervenim. Dacă, totuşi, vor apărea efecte opuse, măsurile pe care le-am luat deja ar putea fi suficiente", a explicat oficialul Băncii Centrale Europene.
La 1 septembrie, euro s-a apreciat la 1,2011 dolari, cel mai ridicat nivel de la mijlocul lui 2018. Aprecierea euro erodează competitivitatea exporturilor şi reduce inflaţia, deoarece importurile devin mai ieftine.
Vineri, s-a depreciat până la 1,1630 dolari, din cauza temerilor privind efectele creşterii numărului de cazuri de coronavirus în Europa.
BCE estimează că rata medie a inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 0,3%, înainte de a urca la 1% în 2021 şi la 1,3% în 2022. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriu negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit unei estimări preliminare publicate recent de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2% în august, de la un nivel de 0,4% luna precedentă.
Datele sunt extrem de îngrijorătoare deoarece obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
Preşedintele BCE, Christine Lagarde, şi-a exprimat îngrijorarea privind actuala apreciere a euro şi a dat asigurări că BCE monitorizează cursul de schimb şi în special impactul asupra inflaţiei.
"Consiliul guvernatorilor BCE a discutat aprecierea euro. Mandatul nostru îl reprezintă stabilitatea preţurilor şi, cu siguranţă, în măsura în care aprecierea euro exercită presiuni negative asupra inflaţiei, trebuie să monitorizăm cu atenţie o astfel de problemă. Dar, aşa cum ştiţi, nu stabilim cursul de schimb", a explicat recent şeful BCE.