ANALIZĂ Criza COVID-19 se adâncește. Piața auto europeană, -32% la 8 luni. România, pe locul 8

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 17.09.2020 - 16:18

În primele opt luni ale anului 2020, pe fondul pandemiei de COVID-19, cererea de automobile noi la nivelul Uniunii Europene a scăzut cu 32%, potrivit datelor ACEA. În România, în același interval, piața auto s-a constractat cu 37,5%.

SHARE

Dacă în iulie înmatriculările de automobile noi în UE indicau o ponderare a declinului pieței, scăzând cu doar 5,7% față de iulie 2019, iar șapte dintre cele 27 de țări membre UE au raportat creșteri (de exemplu, +3,9% Franța și +1,1% Spania), în august s-au prăbușit din nou (-18,9%). Germania s-a dus la -20% și Franța, la -19,8%. Singura piața auto pe plus în august a fost cea din Cipru, +14,1%.

Prin urmare, trăgând linie după primele opt luni ale anului 2020, piața auto europeană s-a contractat cu 32%, față de același interval din 2019. În total, au fost înregistrate 6.123.852 de mașini noi la nivelul UE, din ianuarie până la sfârșitul lui august, ceea ce se traduce printr-o scădere a volumului de vânzări cu aproape 2,9 milioane de unități.

Dintre piețele auto mari din UE, cea mai afectată este cea din Spania (-40,6%). Urmează Italia, cu -38,9%), Franța, cu -32%, și Germania, cu 28,8%. Fosta cea mai mare piața UE, Marea Britanie, a picat cu 39,7% în primele opt luni din 2020.

În ceea ce privește România, până la sfârșitul lunii august, au fost înmatriculate doar 72.850 de autoturisme noi (-37,5%, față de ianuarie-august 2019). În august, pe fondul vacanțelor, piața auto autohtonă s-a contractat cu 13,7%.

Dar, există și o veste bună pentru piața auto din România în 2020. Înregistrările de mașini noi 100% electrice au crescut cu 27,4% la opt luni, iar cele de hibride plug-in, cu 116%. Interesul pentru hibridele clasice a scăzut cu 13,6%.

Top 10 scăderi ale piețelor auto din UE (8 luni, 2020)

1. Croația: -47,4%

2. Portugalia: -42%

3. Spania: -40,6%

5. Grecia: -39,1%

6. Italia: -38,9%

7. Bulgaria: -37,6%

8. România: -37,5%

9. Estonia: -33,3%

10. Austria: -33,2%

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te