Realitatea bate filmul energiei. COP30: Economiile nu pot funcționa fără combustibili fosili, deocamdată
Reprezentanții țărilor din întreaga lume reuniți la a 30-a Conferință ONU pentru schimbările climatice (COP30) au semnat un nou acord climatic de compromis, fără un plan de eliminare a combustibililor fosili, în contextul geo-politic actual.
Țările reunite în Amazonia braziliană au adoptat sâmbătă principala decizie a celei de-a 30-a Conferințe ONU pentru schimbările climatice (COP30), fără însă o foaie de parcurs privind eliminarea treptată a combustibililor fosili cerută de europeni și de aliații lor, un rezultat dezamăgitor pentru Europa, însă considerat previzibil într-un an perturbat de rivalități geopolitice, relatează Agerpres, citând AFP.
Citește și: Nivelurile de CO2 din atmosfera Pământului, la cel mai înalt nivel din istorie. Ce spun specialiștii
Realitatea bate filmul energiei. COP30: Economiile nu pot funcționa fără combustibili fosili, deocamdată
Documentul, rezultatul unor compromisuri dureroase după două săptămâni de negocieri, a fost adoptat prin consens, niciuna dintre cele aproape 200 de țări membre ale Acordului de la Paris neridicând obiecții, înainte ca președintele conferinței, brazilianul Andre Correa do Lago, să declare încheiată sesiunea.
Textul prevede, de asemenea, triplarea finanțării pentru adaptarea la schimbările climatice pentru țările în curs de dezvoltare în următorii zece ani, una dintre cele mai presante solicitări ale lor.
„Știința a învins, multilateralismul a câștigat”, a declarat președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva de la Johannesburg chiar înainte de adoptarea textului.
Președinția braziliană a COP30 și-a anunțat totodată sâmbătă intenția de a lansa o foaie de parcurs pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili, precum și o a doua foaie de parcurs împotriva defrișărilor.
'Știm că unii dintre voi ați avut ambiții mai mari' cu privire la unele dintre subiectele discutate în timpul reuniunii ONU privind clima, a recunoscut diplomatul brazilian André Correa do Lago, în condițiile în care unele țări își exprimaseră speranța cu privire la o decizie obligatorie a COP privind petrolul, gazele și cărbunele.
COP31, găzduit de Turcia în 2026
Pe de altă parte, președintele turc turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat 'fericit' că Turcia va găzdui COP31 și a salutat un acord de împărțire a responsabilității cu Australia asupra conferinței ONU privind clima de anul viitor, eveniment care va fi găzduit de Ankara, în timp ce Canberra va supraveghea negocierile oficiale.
'Suntem încântați să găzduim COP31 în Turcia în noiembrie anul viitor', a declarat el într-un discurs adresat liderilor reuniți la summitul G20 de la Johannesburg. 'Cred că acest consens la care am ajuns cu Australia este foarte important', a mai spus el.
Compromisul a fost anunțat într-un document consultat de AFP, care urma să fie aprobat oficial prin consens la COP30 din Brazilia.
Ambele țări au dorit să găzduiască COP31 în noiembrie 2026 și niciuna nu a fost dispusă să cedeze, ceea ce a declanșat un război al ofertelor rar întâlnit în negocierile anuale privind clima.
Conform termenilor acordului, Turcia va găzdui conferința de două săptămâni în stațiunea Antalya din sudul țării și va păstra președinția oficială a COP31, în timp ce Australia va deține vicepreședinția și va prezida negocierile.