19.000 lei/lună pentru Ion Rădoi, sindicalistul care a blocat metroul în plină pandemie COVID

DE Petre Bădică | Actualizat: 26.03.2021 - 22:09

Mai mulți membri ai sindicatului condus de Ion Rădoi au coborât pe șine în stația de metrou Piața Unirii împiedicând pornirea trenurilor. În spatele acestora s-a aflat un baron sindical.

SHARE

Protestul vine după ce Metrorex a notificat joi, 25 martie, firma care administrează spaţiile comerciale de la metrou ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până pe 2 aprilie.

Citește și: Ieri, firma sindicatului Metrorex a fost somată. Azi, membri ai USLM au blocat circulația metroului

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a afirmat recent, referitor la contractul pentru valorificarea spaţiilor comerciale de la metrou, că acesta este o gaură neagră în veniturile Metrorex. Deşi este expirat din 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spaţii şi le subînchiriază către terţi, deşi statutul Metrorex interzice subînchirierea lor.

Citește și: Medicul Flavia Groșan atacă: Mai știți ceva de „eroul” care s-a ars să salveze niște pacienți scrum?

Ion Rădoi este șeful sindicatului de la Metrou. El conduce și Federația Sindicatelor din Transporturi, TRANSLOC și Servicii Publice.

19.000 lei/lună pentru Ion Rădoi

În ultima sa declarație de avere, din 2020, Ion Rădoi menționează că primește, anual, suma de 227.882 de lei, adică 19.000 de lei/lună. Suma s-a dublat față de anul 2017 când Rădoi lua doar 117.000 de lei.

Rădoi menționează 4 terenuri din care unul la granița cu Ilfov de aproape un hectar. El mai deține 4 imobile și bijuterii de 6.500 de euro.

De circa 20 de ani, lider al sindicatului de la metrou este Ion Rădoi, fost parlamentar PSD și, până în 2010, lider al organizației PSD din Giurgiu. O vreme, Rădoi a condus și sindicatul RATB, deci putea bloca tot transportul în comun din București.

Citește și: Cine este Ion Rădoi, sindicalistul pesedist care blochează Capitala

În urma protestului de azi, neavând cum să folosească metroul pentru a merge la serviciu, la școală sau la grădiniță, bucureștenii au fost nevoiți să se înghesuie în mijloacele de transport de suprafață. Aproape nicio măsură anti-COVID nu a mai putut fi respectată.

Citește și: GALERIE FOTO Haos în traficul din București, din cauza protestului sindicaliștilor de la metrou
 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te