Întrebarea de Paște: Cum scriem corect: Isus sau Iisus? Acesta este răspunsul corect pe baza Bibliei
În societate există o dezbatere legată de modul în care trebuie scris - Iisus sau Isus. teologii par să fi căzut de acord, dar oamenii încă au preferințele lor legate de cum scriu Iisus sau Isus.
Isus sau Iisus - cum scriem corect?
Este o întrebare la care încercăm să răspundem în apropiere de Vinerea Mare și de Paște. Înainte de Revoluție, într-o Românie închisă unde religia era atent controlată, iar accesul la scrierile creștine era limitat, se scria Isus.
Întrebarea de Paște: Cum scriem corect: Isus sau Iisus? Explicația corectă pe baza Bibliei
Ulterior, scrierea Mântuitorului cu doi de I - Iisus a devenit mult mai comună câștigând teren și fiind mai des întâlnită în scrieri.
Și totuși cum este corect să scriem - Isus sau Iisus? Încercăm să folosim doar surse valide atunci când oferim un răspuns.
Citește și Mesajul Patriarhului Daniel de Paște: rolul femeilor mironosițe și semnificația profundă a Învierii
Potrivit doxologia.ro există 2 forme acceptate de scrie a numelui Mântuitorului.
Siteul îl citează pe Profesorul Eugen Munteanu de la Universitatea din Iaşi care susţine în lucrarea „Lexicologie bibilică” faptul că limba română permite doar variantele „Iisus Hristos” (acceptată în vederea păstrării grafiei româneşti ortodoxe tradiţionale)‚ sau „Isus Cristos” (agreată din perspectiva filologiei româneşti).
Autotul face o istorie în modul în care a fost scris de-a lungul vremii numele Mântuitorului prin țările române.
Isus sau IIsus? Ce spune istoria?
„Nu putem fi siguri care era grafia preferată în secolele XVII-XVIII, când standardul pentru teonimul hristic era reprezentat de abrevierea chirilică Ic.
Cu toate acestea, folosirea grafiei „Iisus” pentru Ioshua/Iesous Navi în Biblia de la 1688 (prezentă şi în Manuscrisul 45, ce conţine traducerea lui Nicolae Spătarul Milescu) ar putea fi considerată o mărturie indirectă a modului în care numele Iesous ar fi fost scris în Noul Testament, dacă nu ar fi fost abreviat.
Faptul că „Isus” fusese, cel mai probabil, grafia preferată anterior în Ţările Române se poate ghici din foarte rarele apariţii ale numelui neabreviat, precum cele din Codex Sturdzanus (secolul al XVI-lea). În ceea ce priveşte tipăriturile din secolul al XVII-lea, grafia „Isus Navi” poate fi găsită în Sinaxarul slavonesc inclus în volumul care conţine textul traducerii Noului Testament de la Bălgrad din 1648[3], ca şi în Manuscrisul 4389 (o traducere a Vechiului Testament contemporană Bibliei de la 1688 care, fiind făcută în cea mai mare parte după Biblia slavonă, ar putea fi mai puţin afectată de manierele „greceşti” ale timpului).
Chiar dacă grafia „Iisus” pentru Ioshua/Iesous Navi nu poate sugera cu certitudine absolută că şi preferinţa traducătorilor sau editorilor pentru varianta neabreviată a teonimului hristic ar fi fost aceeaşi, probabilitatea este foarte mare. În secolul al XVIII-lea, Triodul de la Râmnic (1777, 21782) prezintă o curioasă lipsă de uniformitate, folosind deopotrivă „Isus” şi „Iisus”.
Care este răspunsul final?
Autorul spune în final că ar trebui păstrată scrierea Iisus.
„Considerăm că, atunci când teonimul a început să fie tipărit neabreviat în mod curent de către românii ortodocşi, în secolul al XIX-lea, sub forma „Iisus”, această practică a fost nu numai rezultatul grecizării bisericii şi societăţii din acea vreme, ci şi cel al unei adaptări treptate la o modificare ce fusese făcută în secolul al XVII-lea.
Câtă vreme Ortodoxia românească, în comuniune cu celelalte Biserici Ortodoxe, va continua să-şi preţuiască moştenirea (post-)bizantină – în literă, cum s-ar putea spune –, ea va prefera grafia tradiţională „Iisus”, chiar şi atunci când lingvistul va susţine că grafia „Isus” este alegerea naturală în limba română”.
În final, scrierea este în plan secund, cât timp credința este puternică.
