Când am urcat pentru prima oară pe una dintre cele șapte coline din Plovdiv (astăzi mai sunt numai șase), Bulgaria era foarte departe. Țara încă nu intrase în Uniunea Europeană. Nici pe hârtie, nici în mințile oamenilor. Nici pe mine nu mă preocupa acest aspect.
Aceasta a fost, după încheierea copilăriei, prima mea ieșire în afara Uniunii Europene. Ce mult ne îngustăm lumea, uneori. Când mă gândesc astăzi la Plovdiv astăzi, îmi vine în minte nu numai în Bulgaria, ci și Europa. Impresia mea asupra orașului din centrul țării, între Munții Balcani și Munții Rodopi, subliniază în fatidicul an 2019 însăși particularitatea Europei și a Uniunii Europene.
UE nu este soluția la toate problemele sau lipsurile continentului, nu este un panaceu și nicio mentalitate de tip „au trait fericiti până la sfârșitul zilelor lor ". Ci o lărgire a orizonturilor, un spațiu proiectat parțial separat, parțial în comun, în care nu totul este întotdeauna mult mai bine, dar în care multe lucruri se apropie mult unele de celelalte.
Orașul celor șapte coline
În anul 2019, Uniunea Europeană este din nou le fel de prezentă la Plovdiv ca în 2007, în zilele pline de euforie de dinaintea aderării Bulgariei. Europa este așadar invitată timp de un an la Plovdiv, una dintre capitalele culturale europene, alături de Matera (Italia). Este pentru prima oară când Bulgaria se bucură de o atare onoare, iar faptul că Plovdivul s-a impus în fața concurenței, inclusiv a capitalei bulgare Sofia, pare un mic miracol.
Au triumfat orașul celor șapte coline istorice, unde se găsesc urmele tracilor, grecilor, romanilor și otomanilor, istoria și semnificația lui culturală, conferită inclusiv de amfiteatrul istoric din centru. Pe tot parcursul anului Plovdivul se poate întâlni Uniunea Europeană, iar restul Europei poate face cunoștință cu Plovdivul.
Speranța europeană a revenit la Plovdiv, "împreună" fiind motto-ul capitalei europene în 2019. Cu siguranță nu am fost singurul care cu greu și-a putut aminti când, în ultimii ani, aceste două idei, au fost celebrate cu mai mult entuziasm ca acum.
De fapt, dacă aruncăm o privire peste ziarele europene, de la Porto până la București ori de la Dublin la Palermo, aflăm că acest continent nu mai rezistă mult. Iar speranța pentru mai mult "împreună" a fost cândva mai mare decât în anul Brexitului.
În actualul tablou al crizelor, nici Bulgaria nu este reprezintă vreo excepție. Pe de-o parte, după aderarea la UE, sute de mii de bulgari au luat calea Occidentului. Ca migranți muncitori, studenți și - după cum se poate citi adesea în ziarele bulgărești - ca migranți ai sărăciei.
În vreme ce o parte dintre bulgari profită într-o formă sau alta de libertatea de mișcare și solidaritatea din Europa, Bulgaria îngroașă rândurile țărilor UE în care migrația - mai precis aceea din afara UE - este privită cu foarte mare scepticism.
Euforia aderării
Cu aproape 13 ani în urmă, Plovdivul și Bulgaria au sărbătorit aderarea la UE și a Bulgariei. La acea vreme exista certitudinea că totul va fi mult mai bine: vor apărea locuri de muncă, salariile vor crește, corupția va scădea, calitatea vieții va crește, iar criminalitatea va scădea. Mai mult, se va putea călători liber, în calitate de mândri cetățeni ai UE, fără enervantele de vize și restricții. Nu „balcanici“, cum ar fi spus Bismarck, ci europeni de primă clasă. Într-un fel sau altul o avea UE grijă de treburile astea.
După cum era de așteptat, multe dintre aceste speranțe au fost dezamăgite, așa cum s-a putut simți de la an la an. Curând a devenit limpede cât de puțin poate contribui UE concret la viața de zi cu zi a oamenilor, dincolo de cuvinte calde sau moralizatoare. Corupția, salariile, infrastructura și calitatea vieții, de toate acestea trebuia să se ocupe în continuare Bulgaria. Entuziasmul s-a stins, resemnarea se răspândește la Plovdiv și în Europa.
Alegerea motto-ului "Împreună" pentru capitala culturală europeană Plovdiv, spune primarul Ivan Totev, ar trebui să cuprindă mai ales asemănările între religii (ortodoxie, catolicism, iudaism și islam) și grupurile etnice (bulgari, turci, romi și armeni), respectiv istoria milenară a Plovdivului.
Metaforic, acest motto se potrivește și cu întregul sentiment european aflat acum în criză. Pe întreg continentul european, lucrurile care separă, originea, naționalitatea, religia, sexul și orientarea sexuală, statutul social sau preferințele alimentare, par să capete o importanță mai mare decât a fi "împreună".
Până în prezent, contribuțiile Bulgariei la depășirea acestor diferențe și la rezolvarea marilor probleme europene ale viitorului au fost - atât în interiorul țării, cât și la nivel european - modeste. Motto-ul poate fi cu atât mai potrivit în cazul în care capitala culturală Plovdiv, chiar în anul Brexitului, oferă noi impulsuri pentru un "împreună" european. Dacă nu pe scena politică mondială mare, atunci cel puțin pe o scară mai mică.
Redescoperirea Bulgariei cu ajutorul orașului Plovdiv
Iar orașul a reușit deja o dată acest lucru, chiar dacă numai pentru mine personal. Plovdiv mi-a lărgit lumea personală și va rămâne pentru totdeauna prima mea întâlnire activă cu Bulgaria și cu UE. Mulți turiști care vor vizita anul acesta capitala culturală europeană Plovdiv vor simți la fel. Acest lucru nu trebuie să fie ceva rău - dimpotrivă. Este o bază excelentă pentru a cunoaște și aprecia UE în Bulgaria.
Cel mai bun mod de a face acest lucru este la o petrecere bulgărească. Iată cum: în primul rând, un rachiu de struguri făcut în casă (50ml porția mică, 100ml porția mare. Mai puțin de atât este ilegal, deci musai mai mult), așezat lângă specialitatea națională, conținând tomate, castraveți și brânză albă. Nimic altceva decât salata Șopska. Apropo, aceasta este mâncarea națională probabil și pentru că în ea se reflectă culorile drapelului bulgar (alb-verde-roșu). Când am spus acest lucru cu voce tare pentru prima dată, reacțiile comesenilor au fost mai degrabă de uimire. Aparent, nimeni nu a observat acest detaliu.
Mâncare și politică
Să mai punem pe listă și brânza feliată galbenă (cașcavalul) sau branza albă de tip feta (numită sirene) și diverse aperitive (meze), îndeosebi variantele de salam uscat (sudzhuk - salam) sau pastrama. Cine crede că masa s-ar putea deja încheia are dreptate. Numai că abia acum vine felul principal. Urmează, la alegere, specialități la grătar (skara), musacale sau ghiveciuri de legume. Dar și chiftele, mititei, sau cefe de porc (pirzola).
Aceste mâncăruri sunt deosebit de importante, ele fiind baza nu doar a satisfacției fizice, ci și a discuțiilor politice, care - potrivit bunei tradiții datând din vremea comunismului - se desfășoară cu predilecție în bucătărie. De fapt este aproape imposibil să petreci mai mult de o săptămână în Bulgaria fără ca cineva să nu te invite la un asemenea festin.
Ce altă ocazie s-ar putea dovedi mai bună decât statutul de capitală culturală europeană al Plovdivului pentru a sta la masă "împreună" discutând despre ceea ce ne unește sau ne separă în Europa. Iar alături de un vin bun bulgăresc sau un pahar de rachiu, asezonate cu o doză de umor sănătos, să iei peste picior Brexitul, crizele din UE, migrația, turismul social și ridici paharul în cinstea victoriei echipei naționale de fotbal a Bulgariei împotriva selecționatei Germaniei, contând pentru sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1994. Un triumf celebrat cu maxim entuziasm chiar și în zilele noastre.
Christopher Nehring s-a născut în 1984, El este director de cercetare în cadrul Muzeului Spionajului German din Berlin.A studiat istoria Europei Centrale și de Est la Heidelberg și St. Petersburg, obținând titlul de doctorat în 2016 cu o lucrare care se apleacă asupra istoriei serviciilor secrete
