30 de ani de la moartea lui Sergiu Celibidache. Artistul care a refuzat ca muzica lui să rămână posterității

Originalitatea lui Sergiu Celibidache derivă din filosofia sa asupra fenomenologiei muzicale, influențată de budismul zen.

El a refuzat cu strictețe înregistrările de studio, susținând că muzica nu poate fi imprimată pe un suport mecanic, ci există exclusiv în 'aici și acum', ca o trăire vie în spațiul acustic unic al sălii de concert. Stilul său dirijoral s-a remarcat prin tempouri lente, calculate pentru a permite expansiunea armonică a fiecărui sunet și un control riguros al balanței orchestrale.

Pedagog dedicat și teoretician, Sergiu Celibidache a redefinit arta interpretativă, transformând concertul simfonic într-o experiență spirituală și metafizică irepetabilă.

S-a născut la 28 iunie 1912, la Roman, județul Neamț, potrivit fundatia-celibidache.com, într-o familie de origine greacă din partea tatălui (Demostene Celebidachi, ofițer de cavalerie și ulterior prefect al Iașiului) și română din partea mamei (Maria, profesoară). Și-a petrecut copilăria la Iași.

A efectuat studiile liceale și muzicale la Seminarul Pedagogic din Iași (1930), continuând, la București, sub îndrumarea lui Theodor Rogalski (teorie-solfegiu, pian) și a lui Theodor Cosma (jazz), apoi la Academia de Muzică (Musikhochschule) din Berlin (1936-1944), unde l-a întâlnit pe profesorul Heinz Tiessen. Un alt contact marcant pentru Sergiu Celibidache în Berlin, în 1939, a fost întâlnirea cu preotul budist, germanul Martin Steinke (Dao Jun), care l-a introdus în budismul zen.

În paralel, a studiat și la Facultatea de Filosofie a Universității 'Friederick-Wilhelm' din Berlin, unde a obținut doctoratul în muzicologie, cu o teză despre 'Elementele formative în tehnica de compoziție a lui Josquin des Pres', așa cum arată 'Membrii Academiei Române - Dicționar' (Ed. Enciclopedică, 2003).

În august 1945, la doar 33 de ani, Sergiu Celibidache a câștigat un concurs de dirijat organizat de Orchestra Radio din Berlin. La scurt timp a fost numit dirijor principal al Filarmonicii din Berlin, în locul lui Wilhelm Furtwangler. Stilul său energic, intens și profund personal a impresionat publicul și presa.
Celibidache a dirijat nu mai puțin de 108 concerte, în 1946, în prima stagiune cu Orchestra Filarmonică din Berlin, punctează fundatia-celibidache.com.

A colaborat cu soliști de primă mărime și a reconstruit, practic, orchestra. Când Furtwangler a revenit, Sergiu Celibidache a acceptat să împartă pupitrul. După moartea lui Furtwangler (1954), postul de dirijor permanent a fost oferit lui Herbert von Karajan.

După perioada berlineză, Sergiu Celibidache a refuzat calea convențională a carierei internaționale bazate pe înregistrări și turnee intensive. A preferat să lucreze pe termen lung cu orchestre de radio, unde putea pretinde un număr mare de repetiții.

A fost dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioului Suedez (1962/1963-1971), pe care a reconstruit-o aproape de la zero. A dirijat Orchestra Radioului din Stuttgart, Orchestra Națională a Franței (1973-1975) și a avut numeroase apariții ca invitat în Europa.

În 1965 s-a căsătorit cu Ioana Procopie Dumitrescu, iar în 1968 s-a născut unicul lor fiu, Serge Ioan Celebidachi.

În 1979, a fost numit dirijor principal și Generalmusikdirektor al Filarmonicii din Munchen. A rămas în această poziție până la moarte, în 1996. A transformat orchestra într-unul dintre cele mai bune ansambluri din lume printr-o disciplină minuțioasă și printr-un număr excepțional de repetiții (uneori peste 20 pentru un singur program).
Interpretările sale ale simfoniilor lui Anton Bruckner au devenit faimoase prin grandoarea lor. A dirijat și lucrări de Mozart, Beethoven, Debussy, Ravel și contemporani.

În 1984, a debutat în SUA, la Carnegie Hall, cu orchestra studențească a Curtis Institute. Cinci ani mai târziu, a efectuat un turneu important în Statele Unite cu Filarmonica din Munchen. În 1992 a revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin, după 37 de ani, într-un concert de caritate pentru copiii din România, dirijând Simfonia a VII-a de Bruckner.

A mai condus: Orchestra ORTF și 'Orchestre du Conservatoire' din Paris, orchestrele Teatrelor 'Scala' din Milano și 'La Fenice' din Veneția, Orchestra de Stat din Bremen, Orchestra 'Santa Cecilia' din Roma, Orchestra RIAS din Berlin, Orchestra Radiodifuziunii din Koln, Orchestra Simfonică a 'The Curtis Institute of Music' din New York, Filarmonica 'George Enescu' din București, Filarmonica 'Moldova' din Iași ș.a.

A predat cursuri de fenomenologie muzicală la 'Schola Cantorul' din Paris, Universitatea din Mainz (1976-1990), Praga etc. și a susținut cursuri de vară pentru dirijat la Trier, Munchen, Siena etc. Considera că 'a preda este cea mai nobilă activitate umană'. Abordarea sa fenomenologică, inspirată din lucrările filosofului austriac Edmund Husserl și din budismul zen, punea accent pe 'transcenderea' notei scrise și pe creația sonoră în timp real. În concepția sa, muzica nu este un obiect fix, ci un eveniment care se naște în timp real, în relația dintre dirijor, orchestră și public.

Repertoriul promovat în concerte a pornit de la preclasici și clasici, ajungând până la moderni și contemporani, fără a ocoli teatrul liric. Câteva exemple sunt: 'Concertele brandemburgice' și 'Suitele' de J.S. Bach; 'Concertele grossi' de Handel și Vivaldi; 'Simfoniile' de W.A. Mozart, J. Haydn, Beethoven și Schubert; ciclurile complete ale 'Simfoniilor' de Schumann, Brahms și Bruckner; lucrări ale reprezentanților școlilor naționale (A. Dvorak, P.I. Ceaikovski, Jean Sibelius, D. Șostakovici, S. Prokofiev); 'Cosi fan tutte' de W.A. Mozart; 'Wozzek' de Alban Berg.

A strălucit în tălmăcirea paginilor muzicale ale creatorilor impresioniști și expresioniști (C. Debussy, M. Ravel, R. Strauss, P. Hindemith, I. Stravinski, Bartok Bela ș.a.).

A lăsat și câteva compoziții, printre care patru simfonii: 'Concert pentru pian și orchestră', 'Suita pentru orchestră', 'Recviem'.

În iunie 1996, Sergiu Celibidache a susținut ultimul concert la Munchen.
S-a stins din viață în ziua de 14 august 1996, la reședința sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, localitate situată în departamentul Loiret, Franța.

'Posedând un simț rar al orchestrei, pretindea membrilor acesteia responsabilitate totală, mizând pe exactitate, pe detaliu, pe culoare', potrivit dicționarului 'Membrii Academiei Române'.

Anul 2012, în care s-au împlinit 100 de ani de la nașterea sa, a fost declarat Aniversare UNESCO Sergiu Celibidache. Atunci au avut loc numeroase manifestări dedicate marelui dirijor și compozitor, între care lansarea de către BNR a monedei numismatice comemorative și lansarea, la Biblioteca Academiei Române, a volumelor 'Despre fenomenologia muzicii' de Sergiu Celibidache și 'Celibidache:

Întâlniri cu un om de excepție' de Patrick Lang și Stephane Muller.

În memoria sa, în 1998, a fost realizat filmul ' Le jardin de Celibidache ' (''Grădina lui Celibidache''), regia, scenariul și producția aparținându-i fiului marelui dirijor, Serge Ioan Celebidachi, arată imdb.com. Documentarul este un portret intim și poetic, care arată dirijorul în ultimii ani, în grădina casei sale din Franța, în repetiții și în concerte. Filmul a fost primit cu entuziasm și rămâne una dintre cele mai valoroase mărturii despre personalitatea sa.

Mai recent, filmul de ficțiune 'The Yellow Tie' ('Cravata galbenă'), regizat tot de Serge Ioan Celebidachi și produs de Adela Vrînceanu Celebidachi (soția regizorului Serge Ioan Celebidachi) a fost lansat în 2025. Cu John Malkovich, în rolul lui Sergiu Celibidache la bătrânețe, Ben Schnetzer, în rolul tânărului dirijor, și Sean Bean, în rolul tatălui, producția, realizată integral în România, reconstituie parcursul dramatic al artistului, de la originile din Moldova până la celebritatea internațională.

În luna martie 2021, a început execuția proiectului de reabilitare a Casei Celibidache, din municipiul Roman, obiectivul urmând să reintre estimativ în circuitul cultural și turistic în luna august 2027.