Rata șomajului înregistrat în România a ajuns la 3,25% în iulie, în creștere ușoară față de luna precedentă. Peste 259.000 de persoane figurau în evidențele ANOFM, iar aproape trei sferturi dintre șomeri provin din mediul rural.
Rata șomajului înregistrat în România a ajuns la 3,25% în iulie, în creștere ușoară față de luna precedentă. Peste 259.000 de persoane figurau în evidențele ANOFM, iar aproape trei sferturi dintre șomeri provin din mediul rural.
Piața muncii din România se va schimba în următorii ani, iar pregătirea profesională va conta tot mai mult. Până în 2035, 32% dintre oportunitățile de ocupare vor necesita calificări de nivel înalt.
Înalta Curte a anulat definitiv decizia prin care activitatea ROMATSA urma să fie suspendată timp de o lună. Dosarul a pornit de la acuzații de discriminare la angajare, dar cazul a ajuns să fie analizat inclusiv de CSAT, din cauza riscurilor pentru securitatea națională.
Inspectoratul Școlar Județean Iași ar putea avea o nouă conducere în această toamnă. Cei trei inspectori școlari generali adjuncți iau în calcul să plece din funcții și să candideze pentru posturi de directori în școli.
O nouă regulă schimbă relațiile ierarhice din administrația publică. Personalul contractual nu mai poate avea o relație directă de tip șef-subaltern cu soțul, soția sau o rudă de gradul I. Pentru situațiile existente, termenul de rezolvare este 8 octombrie 2026.
Cel puțin 291 de turiști străini sunt dați dispăruți după o viitură puternică produsă în nordul Nepalului, în apropierea graniței cu Tibetul. Autoritățile spun că fenomenul ar fi fost declanșat de o alunecare de teren provocată de un cutremur.
Robotul umanoid chinez Tiangong Ultra a alergat 100 de metri în doar 8,86 secunde, depășind cu mult recordul de 9,58 secunde stabilit de Usain Bolt în 2009.
Ai terminat doar gimnaziul? ANOFM are în evidență peste 30.000 de locuri de muncă vacante la nivel național. Mai mult de jumătate dintre ele sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare și gimnazial.