joi 27 august
EUR 5.2589 USD 4.5077
Abonează-te
Newsweek România

Tinerii din România se tem că AI le ia joburile. 56% spun că automatizarea reduce oferta pentru juniori

Data publicării: 27.08.2026 • 10:20
Tineri în căutarea unui loc de muncă - Foto: magnific.com (rol ilustrativ)
Tineri în căutarea unui loc de muncă - Foto: magnific.com (rol ilustrativ)

Trei sferturi dintre tinerii de 18-24 de ani spun că le este mai greu să găsească un loc de muncă decât anul trecut. Pentru independență financiară, peste jumătate sunt dispuși să accepte și joburi fără legătură cu studiile.

Tinerii aflați la început de carieră se lovesc de o piață a muncii tot mai dificilă. Trei sferturi dintre participanții cu vârste între 18 și 24 de ani la un sondaj eJobs spun că, față de anul trecut, le este mult mai greu să-și găsească un loc de muncă.

Tinerii din România se tem că AI le ia joburile. 56% spun că automatizarea reduce oferta pentru juniori

Competiția a crescut, chiar dacă joburile pentru candidații fără experiență și cei cu maximum doi ani de experiență reprezintă în continuare mai mult de jumătate din oferta totală. Din ianuarie până în august 2026 au fost postate aproximativ 100.000 de astfel de locuri de muncă, însă numărul aplicărilor a crescut cu 28% față de aceeași perioadă din 2025.

„De la începutul anului și până acum, au fost postate aproximativ 100.000 de joburi pentru candidații entry level (0 – 2 ani de exeriență) și pentru cei fără experiență. Aceste joburi acoperă mai mult de jumătate din numărul total de poziții disponibile, deci aceștia rămân cei mai căutați candidați, doar că, în același timp, a crescut și numărul de aplicări, de la un an la altul, ceea ce înseamnă că, acum, competiția pentru a obține un loc de muncă este mai mare. La nivel general, numărul de aplicări a crescut cu 28% în perioada ianuarie – august 2026 față de același interval din 2025”, explică Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.

Experiență cerută chiar și pentru joburile de junior

Principalul obstacol indicat de tineri este cerința de experiență anterioară, chiar și pentru rolurile de junior. 58,6% dintre respondenți au indicat acest lucru. Pe următoarele locuri se află salariile prea mici pentru costul vieții, lipsa feedbackului după interviu și procesele de recrutare prea lungi sau complicate.

Iar problema nu se oprește la cerința de experiență. 32,1% dintre tineri spun că angajatorii caută juniori care să poată livra la nivelul unor angajați mid-level.

„Pentru că a fost primul lucru pe care l-au menționat la capitolul obstacole, i-am întrebat care au fost schimbările pe care le-au observat, în ultimul an, în cerințele angajatorilor. Experiența a fost cap de listă, tinerii spunând că tot mai mulți recrutori caută măcar un nivel minimal de experiență. În spiritul aceleiași idei, 32,1% afirmă că angajatorii caută candidați juniori care să poată livra la nivelul unor angajați mid-level. Alte lucruri pe care le-au mai punctat au fost condiționarea de a lucra exclusiv de la birou, competențele tehnice specifice și o creștere a accentului pus pe diplome și studii academice”, detaliază Ana Călugăru.

AI-ul începe să schimbe și joburile de început

Pentru 55,9% dintre participanții la sondaj, automatizarea a avut deja un impact asupra ofertei de locuri de muncă, deoarece multe dintre sarcinile asociate pozițiilor entry level sunt acum realizate cu ajutorul inteligenței artificiale.

20,5% consideră însă că AI-ul nu le-a „furat” joburile, ci este un instrument care îi ajută să lucreze mai repede. Alți 14,2% nu simt deocamdată un efect, dar cred că acesta ar putea apărea în viitorul apropiat.

În același timp, tinerii nu sunt convinși că inteligența artificială le va elimina meseriile în viitorul apropiat.

„Cu toate acestea, există mai degrabă optimism cu privire la viitorul pe termen mediu și lung în ceea ce privește o eventuală rată de înlocuire pe care ar putea să o producă inteligența artificială. I-am întrebat dacă se tem că jobul pentru care se pregătesc ar putea fi înlocuit de AI în următorii 5 ani și 42,1% ne-au răspuns că nu pentru că factorul uman va rămâne esențial în domeniul lor de activitate. 35,7% sunt puțin îngrijorați, dar cred că se pot adapta, iar 22,2% sunt foarte îngrijorați”, spune Ana Călugăru.

Citește și: Și directorii sunt respinși la interviurile de angajare. De ce nu-i conving pe recrutori? 5 greșeli frecvente

Ce le lipsește tinerilor când intră pe piața muncii?

Cele mai mari dificultăți legate de competențele necesare angajării sunt utilizarea unor instrumente tehnice specifice, indicată de 32% dintre respondenți, și cunoașterea unei limbi străine la nivel avansat, menționată de 24,2%.

20,3% spun că le lipsesc abilitățile de prezentare și negociere, iar 14,8% indică gestionarea stresului și a volumului de muncă.

Nici studiile superioare nu îi fac să se simtă pregătiți pentru piața muncii.

„Nici cei care urmează sau au absolvit studii superioare nu se simt mai pregătiți pentru a intra pe piața muncii. Jumătate dintre ei spun că, deși au învățat teorie, se simte faptul că nu au practică, iar 38,9% declară că a trebuit să învețe tot ce le-a fost necesar la job pe cont propriu, de pe internet sau din cursuri extra. Doar 13,7% afirmă că școala le-a oferit baza necesară obținerii unui job”, punctează Ana Călugăru.

Pentru a-și crește șansele de angajare, 45,5% spun că aplică la mai multe joburi decât înainte, iar 30,1% verifică mai des platformele de recrutare. 10,6% lucrează la proiecte personale sau portofolii, iar alți 10,6% urmează cursuri online de specializare.

Salarii mici și joburi fără legătură cu studiile

Percepția asupra salariilor de început este, de asemenea, una pesimistă. 58,6% dintre tineri consideră că pachetele salariale oferite anul acesta sunt foarte mici și insuficiente pentru acoperirea nevoilor de bază. Alți 33,1% le consideră mici, dar acceptabile pentru a câștiga experiență.

Citește și: Unde te poți angaja dacă ai doar 8 clase? Sunt peste 16.000 de locuri de muncă pentru cei fără liceu

Potrivit Salario, comparatorul salarial al eJobs, salariul mediu net la nivel național pentru joburile entry level, cu maximum doi ani de experiență, este de 4.000 de lei.

Pentru că independența financiară este o prioritate, mai mult de jumătate dintre tinerii chestionați sunt dispuși să facă un compromis important: 51,2% ar accepta un loc de muncă fără nicio legătură cu studiile pe care le-au urmat, doar pentru a avea un venit lunar.

Alți 36,6% ar accepta un astfel de job doar temporar, până când găsesc o variantă potrivită în domeniul dorit. Doar 10,6% preferă să aștepte până găsesc un loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit.

Sondajul eJobs a fost realizat în perioada iulie-august 2026, pe un eșantion de 1.100 de candidați cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.

Mai multe articole din secțiunea Social
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră