Medicul Florin Buicu, deputat PSD și conferențiar universitar la UMF Târgu Mureș, susține că toate costurile cu un pacient infectat cu covid-19 ajung la 75.000 de lei. Estimările anterioare erau de circa 10.000 de euro, adică aproape 50.000 de lei.
Medicul Florin Buicu, deputat PSD și conferențiar universitar la UMF Târgu Mureș, susține că toate costurile cu un pacient infectat cu covid-19 ajung la 75.000 de lei. Estimările anterioare erau de circa 10.000 de euro, adică aproape 50.000 de lei.
Protosinghelul Teodosie Paraschiv, duhovnicul Mănăstirii Durău, contestă vehement vaccinarea anti-covid, spunând că ea este o condamnare la moarte. Într-o carte, el afirmă că magneții se lipesc de locul vaccinării, întrucât în corp se introduc nanoparticule.
Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, a postat pe contul de Youtube al trupei un „cover” al celebrei melodii „Quizás, quizás, quizás”, cover dedicat lui Klaus Iohannis. Este prima oară când Taxi îl ironizează pe Iohannis, dar nu este primul mesaj politic al acestei trupe.
Recensământul pisicilor din Washington ("DC Cat Count"), o iniţiativă desfăşurată în ultimii trei ani de apărători ai drepturilor animalelor şi de oameni de ştiinţă, a avut misiunea de a afla pentru prima dată numărul real al felinelor care trăiesc în capitala SUA.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, la nivel naţional, duminică, nu există niciun pat liber la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, fiind doar unele paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care au și coronavirus.
Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel, consideră că este necesară testarea "la fiecare scară de bloc" pentru limitarea transmiterii virusului SARS-CoV-2.
Gazprom a avertizat sămbătă Republica Moldova că-i va sista livrarea gazelor începând din 1 decembrie dacă guvernul de la Chişinău nu plăteşte integral datoria acumulată pentru volumele de gaze contractate în septembrie şi octombrie.
Victor Costache, consilier onorific al premierului Cîțu și fost ministru PNL al Sănătății, a propus vaccinarea obligatorie pentru personalului sanitar, a celui din învățământ, Poliție, Armată, Transport feroviar, ISU, DSU, SRI.