Elena Mateescu, directoarea ANM, a anunțat, duminică, la Antena 3, că vremea va fi deosebit de rece, cu precipitații mixte, lapoviță și chiar ninsoare în zonele de munte.
VIDEO Otoniel, „regele” drogurilor din Columbia, a fost arestat. SUA oferă 5 mil. $ pe capul său
"O săptămână deosebit de rece, pentru că valorile de temperaturi vor scădea de la o zi la alta. Deja se vede diferența între zonele din partea de vest, centru nord a țării, acolo unde la acest moment, valorile temperaturilor nu depășesc 10-11 grade, în timp ce în sud și sud-est înregistrăm 13-14 grade cel mult.
Astăzi, maximele se vor încadra, în general între 8, până la 15-16 grade. Mâine dimineață vorbim de minime cuprinse între -5 până la cel mult 4 grade Celsius.
Cele mai coborâte valori sunt aşteptate în depresiunile din estul Transilvaniei, inclusiv în Capitală. Mâine dimineață este posibil să consemăm 2-3 grade mai coborâte, valori de temperaturi spre 0 grade în zona preorășenească.
Vremea rece va fi de interes în cea mai mare parte a țării, pe tot parcusul săptămânii, când temperaturile vor coborî, așa cum am spus, de la o zi la alta.
Dacă mâine, în prima zi a săptămânii vom consemna maxime până la cel mult 15 grade, ulterior, în a doua parte a săptămânii 13-14 grade, inclusiv în Capitală, ia noptile și diminețile vor fi deosebit de reci, pentru că, în depresiunile Carapților Orientali este posibil ca minimele, pe parcursul săptămânii, sa coboare chiar până spre 7 grade.
Citește și: Incidența COVID, în scădere în Capitală: 16,38 la mie | Newsweek Romania
Din punctul de vedere al regimului de precipitații, ploi slabe, posibil burnițe, dar la altitudini mai mari, de 1.700 de metri, este posibil să consemnăm precipitații mixte, inclusiv intensificări ale vântului, cu rafale de 50-55, până la 60 km/h", a explicat Mateescu.