Fostul rector al Academiei de Poliţie Adrian Iacob şi fostul prorector Petrică-Mihail Marcoci au fost condamnaţi, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Fostul rector al Academiei de Poliţie Adrian Iacob şi fostul prorector Petrică-Mihail Marcoci au fost condamnaţi, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Kremlinul a declarat că "instanţele internaţionale" ale aviaţiei civile ar trebui să se pronunţe asupra incidentului care a dus duminică seara la aterizarea unui zbor comercial în Belarus şi la arestarea unui opozant aflat la bord, relatează AFP.
La indicația liderul suprem Kim Jong Un, Partidul Muncitoresc Coreean a interzis purtarea jeanșilor mulați și rupți, precum și tunsorile „mullet” și a făcut un apel la populație în acest sens, prin intermediul ziarului de propagandă Rodong Sinmun.
Fostul dictator Nicolae Ceaușescu a primit în dar de la Șahul Mohammad Reza Pahlavi al Iranului, în 1974, un Paykan Hillman-Hunter. Sedanul considerat o limuzină la acea vreme în Iran este scos la licitație la cu un preț de pornire de doar 4.000 de euro.
Charles Leclerc (Ferrari) va pleca din pole position în Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, după ce a reuşit să stabilească cel mai bun timp în calificări. Lewis Hamilton (Mercedes), campionul en titre, a reuşit doar al şaptelea timp.
Universitatea Craiova a câştigat cu mari emoţii Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-2 (1-1, 1-1), la capătul prelungirilor, sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti.
Un tânăr de 22 de ani din Medgidia și-a cumpărat un Audi A6 TDI quattro de peste 200 de cai putere și, probabil, a vrut să-i arate prietenului său tot de 22 de ani ce poate mașina. Ambii au murit pe loc, după ce vehiculul scăpat de sub control s-a încolăcit pe un copac.
Tenismena româncă Alexandra Cadanțu (30 de ani, fost număr 59 WTA) a povestit un episod care a marcat-o după ce s-a intersectat cu Serena Williams în vestiar, în timpul unui turneu important, potrivit gsp.ro.