Duel cu prețul vaccinului anti-COVID în PNL: Orban - Ar putea costa, Cîțu - Va rămâne gratuit

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 24.05.2021 - 17:33
Duel cu prețul vaccinului anti-COVID în PNL: Orban - Ar putea costa, Cîțu - Va rămâne gratuit. / Foto: digi24.ro

După ce fostul premier și liderul PNL Ludovic Orban a sugerat că, în viitor, vaccinul anti-COVID ar putea costa, premierul PNL Florin Cîțu l-a contrazi într-o conferință de presă, afirmând că „în România vaccinul este gratuit și va rămâne gratuit în următoarea perioadă”.

SHARE

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că în România vaccinul împotriva COVID-19 este şi rămâne gratuit. "Nu e nicio discuţie în Guvernul României pentru a schimba lucrurile", a subliniat Cîţu. Declaraţiile premierului vin după ce liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat că românii ar putea plăti pentru vaccinarea împotriva COVID-19 "într-un viitor oarecare", menţionând că se va putea ajunge în situaţia vaccinului antigripal, când sunt imunizate gratuit doar grupele de risc.

„În România vaccinul este gratuit, nu a existat nicio discuție în Guvern, și va rămâne gratuit în următoarea perioadă”, a spus Cîțu într-o declarație de presă.

Citește și: Foștii șefi ai Academiei de Poliţie, 3 ani închisoare pentru amenințarea unei jurnaliste cu moartea

„Din contră, deja avem comenzi pentru a continua campania de vaccinare și în toamnă, dar și anul viitor, pentru că nu știm exact cum va evolua pandemia”, a adăugat el.

Orban: „E o situație excepțională, mai facem asta o perioadă de timp”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că românii ar putea plăti pentru vaccinarea împotriva COVID-19 "într-un viitor oarecare", menţionând că se va putea ajunge în situaţia vaccinului antigripal, când sunt imunizate gratuit doar grupele de risc.

"Și așa noi organizăm vaccinare gratuită, statul român suportă toate costurile vaccinării. E o situație excepțională, mai facem asta o perioadă de timp, până ajungem la un nivel de imunizare de grup. Dar, până la urmă, se va merge pe mecanismul, de exemplu, de la vaccinarea pe gripă, unde numai persoanele vulnerabile sunt vaccinate gratuit, celelalte categorii vor trebui să se vaccineze că e răspunderea lor. E vorba de sănătatea fiecăruia", a declarat Ludovic Orban.

Citește și: Radiografia unui linșaj mediatico-penal: aberanta plângere a primarului Băluță împotriva Newsweek

Întrebat dacă românii vor ajunge să plătească pentru vaccinul anti-Covid, liderul PNL a răspuns: "Într-un viitor oarecare".

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te