Comisia Europeană a explicat clar că o renegociere a PNRR se poate face doar în condiţii excepţionale, cum ar fi dezastrele naturale, iar o astfel de renegociere ar duce la întârzierea reformelor şi la pierderea unor fonduri.
Comisia Europeană a explicat clar că o renegociere a PNRR se poate face doar în condiţii excepţionale, cum ar fi dezastrele naturale, iar o astfel de renegociere ar duce la întârzierea reformelor şi la pierderea unor fonduri.
Un adolescent în vârstă de 17 ani s-a înecat, sâmbătă seară, la centrul de wellness & spa Therme București din Baloteşti, victima fiind supusă fără succes manevrelor de resuscitare, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov.
Autoritățile sanitare din Thailanda recomandă cuplurilor ca, de Ziua Îndrăgostiților, să evite sărutările și pozițiile sexuale față în față şi să-şi păstreze măştile, chiar şi în intimitate, pentru a se proteja de COVID-19.
Mai multe ţări europene renunţă la restricţiile legate de COVID-19, în ciuda faptului că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) îndeamnă guvernele să îşi protejeze oamenii folosind fiecare instrument aflat la dispoziţie, relatează CNBC.
Poliţia londoneză i-a trimis prim-ministrului britanic Boris Johnson un chestionar de anchetă privind petrecerile organizate în Downing Street în perioada lockdown-ului, informează AFP.
Uniunea Europeană a recomandat personalului neesenţial al reprezentanţei sale de la Kiev să părăsească Ucraina şi să aleagă telemunca, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, transmite AFP.
Liderii occidentali, între care preşedintele american Joe Biden, cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron, promit sancţiuni ''rapide şi drastice'' dacă Rusia invadează Ucraina, a anunţat vineri Berlinul, după o teleconferinţă între aliaţi.
CNN, BBC, AFP și The Guardian susțin că președintele SUA, Joe Biden, le-ar fi spus liderilor NATO și UE că Vladimir Putin s-a hotărât să invadeze Ucraina, atacul putând avea loc în orice moment. Informația nu a fost confirmată oficial.