CE: PNRR nu interzice încălzirea cu lemne. Ghinea, către PSD: „Marcele, înțeleg că nu știi engleză”

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 15.02.2022 - 18:58
CE: PNRR nu interzice încălzirea cu lemne. Ghinea, către PSD: „Marcele, înțeleg că nu știi engleză”. / Foto: digi24.ro
CE: PNRR nu interzice încălzirea cu lemne. Ghinea, către PSD: „Marcele, înțeleg că nu știi engleză”. / Foto: digi24.ro

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene Valdis Dombrovskis a explicat că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României nu există dispoziţii care să impună interdicţia utilizării lemnelor pentru încălzire până în 2023.

SHARE

În acest context, fostul ministru USR al Proiectelor Europene Cristian Ghinea i-a ironizat pe social-democraţi, scriind pe Facebook: ”Când eşti incompetent şi semnalizezi... Victor Negrescu este trimis la citit PNRR”. ”Marcele, înţeleg că nu ştii engleză şi ai emoţii, dar băiatul ăsta vă face de râs”, a mai postat Ghinea.

”În Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României nu există dispoziţii care să impună interdicţia utilizării lemnelor pentru încălzire până în 2023. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României include reforme şi investiţii în sistemele de gestionare şi de guvernanţă a pădurilor menite să combată exploatarea ilegală intensivă a pădurilor române. Această exploatare reduce cantitatea de carbon absorbită de păduri, duce la o pierdere semnificativă a biodiversităţii şi măreşte riscul de dezastre”, a explicat vicepreşedintele executiv Valdis Dombrovskis, în numele Comisiei Europene.

Citește și: Rabla Plus 2022: Bugetul pentru firme, epuizat într-o săptămână. 50%, la persoane fizice

Potrivit acestuia, ”o nouă Strategie naţională forestieră şi legislaţia asociată vor stabili criterii de durabilitate pentru biomasa forestieră destinată producţiei de energie şi vor include acţiuni specifice de combatere a exploatării forestiere ilegale şi de îmbunătăţire a gestionării pădurilor”.  
 
”În plus, este prevăzut un sistem informatic integrat care va monitoriza angajamentele legate de recoltarea lemnului, regenerarea în timp util a pădurilor, sănătatea pădurilor, starea de conservare a habitatelor forestiere, impactul schimbărilor climatice şi adaptarea la schimbările climatice în cazul diferitelor ecosisteme forestiere.

De asemenea, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României include o reformă menită să încurajeze decarbonizarea sectorului încălzirii şi răcirii şi să clarifice cum se împart responsabilităţile între autorităţile naţionale şi cele locale. Planul va asigura, în acelaşi timp, durabilitatea şi trasabilitatea biomasei pentru a preveni impactul negativ al utilizării bioenergiei asupra biodiversităţii şi a ecosistemelor forestiere şi pentru a diversifica mixul energetic din sectorul încălzirii”, se mai arată în răspunsul transmis de Comisia Europeană.  

Citește și: Petreceri cu avatar-uri dezbrăcate și sex în grup, pe Roblox, platforma de jocuri preferată de copii

În acest context, fostul ministrul al Proiectelor Europene Cristian Ghinea, care a finalizat şi depus PNRR la Comisia Europeană, ironizează PSD.  

”Când eşti incompetent şi semnalizezi...Incompetentul PSD pe probleme europene, Victor Negrescu, este trimis de Comisia Europeană la citit PNRR. E greu cu cititul când misiunea de la partid este să împrăştii minciuni despre PNRR ca să creezi neîncredere în cel mai important plan de ţară al României, din ultimul deceniu şi jumătate. După ce a umplut opinia publică cu fake-news-ul că PNRR interzice lemnele de foc, cel mai inutil europarlamentar român, pesedistul Victor Negrescu, a făcut şi o interpelare oficială la Comisie. Îi răspunde azi vicepreşedinte executiv Valdis Dombrovskis, în numele Comisiei Europene: tot nu e adevărat”, a scris Ghinea pe Facebook, relatează news.ro.
 
De asemenea, Ghinea i-a adresat un mesaj şi liderului PSD, Marcel Ciolacu. ”Marcele, înţeleg că nu ştii engleză şi ai emoţii, aşa că te bazezi pe tineretul agitat. Dar crede-mă că băiatul ăsta vă face de râs. E obiect de glume la Bruxelles. Sunteţi un partid mare, România pierde per total influenţă dacă vă faceţi aşa de râs”, a postat Ghinea.

Citește și: FOTO Naomi Campbell, alături de fiica ei în vârstă de nouă luni, pe coperta revistei Vogue UK

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, joi, că în PNRR scrie că trebuie să se elimine încălzirea cu lemne, până în 2023.

”Domnul Ghinea mai spune că cei care se încălzesc cu lemn sunt nişte hoţi, sunt oameni care fură lemn, ori vorbim de jumătate din populaţia României, 80% dintre cei din rural”, a mai spus Negrescu, precizând că a cerut Comisiei Europene să verifice această informaţie şi să dea dreptul românilor să se încălzească cu lemne, aşa cum o fac şli austriecii şi francezii şi alte ţări din UE. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te