Criza ruso-ucraineană: Premierul UK spune că informațiile serviciilor nu sunt încă încurajatoare

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 15.02.2022 - 16:37
Criza ruso-ucraineană: Premierul UK spune că informațiile serviciilor nu sunt încă încurajatoare. / Foto: money.ro

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că informaţiile serviciilor secrete în legătură cu prezenţa rusă la frontierele Ucrainei încă nu sunt încurajatoare, în ciuda anunţului privind retragerea anumitor trupe şi "deschiderea la dialog" din partea Moscovei, informează AFP.

SHARE

"Rusia se arată deschisă la dialog, însă pe de altă parte informaţiile secrete pe care le vedem astăzi încă nu sunt încurajatoare", a declarat Johnson la finalul unei reuniuni de criză privind Ucraina.

El a explicat că există informaţii care sugerează că sunt construite spitale de campanie ruse în apropiere de frontiera ucraineană cu Belarus, precizând că o astfel de acţiune nu poate fi decât "o pregătire pentru o invazie".

De asemenea, "există mai multe grupuri tactice de batalioane care sunt aduse mai aproape de graniţa cu Ucraina", a adăugat Johnson.

Citește și: CCR a decis că OUG 192 privind obligativitatea purtării măştii este neconstituțională

"Prin urmare, avem semnale amestecate pentru moment, un motiv în plus să rămânem foarte duri şi foarte uniţi, în special în privinţa sancţiunilor economice" care ar fi adoptate în cazul unei intervenţii ruse, a mai spus el.

Rusia a anunţat că unele dintre unităţile sale militare se întorc la bază după exerciţii în apropiere de Ucraina, după mai multe zile de atenţionări din partea SUA şi Marii Britanii că Moscova ar putea începe o invazie oricând.

În acelaşi timp, Johnson a explicat că Marea Britanie ar putea bloca accesul firmelor ruseşti la pieţele financiare de la Londra şi ar putea expune cine sunt deţinătorii de proprietăţi şi companii la Londra şi în alte părţi dacă Rusia va invada Ucraina.

Citește și: Petreceri cu avatar-uri dezbrăcate și sex în grup, pe Roblox, platforma de jocuri preferată de copii

Marea Britanie, SUA, Uniunea Europeană şi alţi aliaţi au avertizat că vor impune sancţiuni economice dure în cazul unei invazii ruseşti.

Johnson a făcut apel la "un program de dezescaladare" din partea Rusiei, care să cuprindă retragerea de trupe şi "sentimentul că ameninţarea este încheiată".

"Suntem de părere că există o cale pentru diplomaţie", a mai spus el.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te