Cine a fost haiducul Pintea Viteazul? Un mare lingvist și folclorist i-a spus „cel mai important român al secolului al XVII-lea”. Iar titulatura nu este deloc exagerată, dacă privim mai atent faptele bărbatului care a fost ucis la doar 33 de ani.
Cine a fost haiducul Pintea Viteazul? Un mare lingvist și folclorist i-a spus „cel mai important român al secolului al XVII-lea”. Iar titulatura nu este deloc exagerată, dacă privim mai atent faptele bărbatului care a fost ucis la doar 33 de ani.
Cum făceau cumpărături boierii olteni acum 300 de ani? Deși nu s-ar crede, sistemul prin care produsele dorite ajungeau la cei care le comandau era, în secolul al XVIII-lea, destul de asemănător cu ceea ce facem astăzi, când curierii ne aduc mărfurile de care avem nevoie.
Sala Mare a Teatrului Ion Creangă a fost redeschisă. După o așteptare ce s-a întins pe mulți ani, actuala generație de copii au primit o veste bună, ei putând să reintre în magia spectacolelor ce au încântat copilăria multor generații, pe scena din imobilul aflat în Piața Amzei.
O nouă companie aeriană, pe piața din România. De la finalul lunii martie, țara noastră va beneficia de serviciile acestei companii aeriene, ce-și va intra „în pâine” odată cu aderarea parțială a României la Spațiul Schengen.
Cazul ciudat al unei femei acuzată că și-a înscenat răpirea. Experiența acesteia a ajuns subiect de film documentar, pentru că faptele par incredibile, iar poliția a avut un rol major în această situație stranie.
Steffi Graf și Andre Agassi vin în România. Deținători împreună a 30 de titluri de Grand Slam, cei doi mari campioni de tenis formează un cuplu încă din 2001, când s-au căsătorit. Ei vor susține un meci demonstrativ în țara noastră, cu ocazia unui mare festival sportiv.
Cine a fost cel mai bătrân domnitor din Țările Române? Deși aproape analfabet, a fost tatăl unuia dintre marii cărturari ai acestui neam. A domnit 8 ani și a avut rara fericire printre domnitorii români de a muri aflându-se încă pe tron.
Ce muzee vor avea intrare liberă de Ziua Culturii Naționale? Luni, 15 ianuarie instituțiile aflate în subordinea Ministerului Culturii vor oferi acces gratuit vizitatorilor. Iată lista completă a acestora.