Mai este timp până la începerea sezonului de încălzire, dar perioada dinaintea primelor zile reci este cel mai bun moment pentru a verifica caloriferul.
Mai este timp până la începerea sezonului de încălzire, dar perioada dinaintea primelor zile reci este cel mai bun moment pentru a verifica caloriferul.
O pensionară care a mai lucrat un an după pensionare s-a trezit cu o pensie mai mică, deși ceruse recalcularea în martie 2026. Specialistul explică ce s-ar putea ascunde în spatele noii decizii și de ce femeia ar putea primi un alt document.
Dacă se întâmplă să pui hainele spălate în sertare, iar după câteva zile își pierd acel miros plăcut și proaspăt, nu trebuie să apelezi imediat la odorizante de cameră scumpe.
CSAT are pe ordinea de zi Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036, evaluarea implementării programului SAFE şi ”termeni de referinţă privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forţelor SUA şi a locaţiilor de dislocare în Europa”.
Carnea se lipește de tigaie chiar și atunci când respecți toate regulile? Bucătarii profesioniști au un truc simplu care poate face diferența, chiar și în cazul unei tigăi vechi.
Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.
Pregătirea legumelor de iarnă de casă include costuri pentru legume, aditivi, ambalaje și energie, care ar trebui luate în considerare în prețul final.
Pare sănătos și este nelipsit din coșul de cumpărături, însă un aliment aparent banal poate ascunde riscuri despre care puțini consumatori știu.