Tichete de Crăciun de 125 la pensie și pentru persoanele cu handicap. Unde se oferă și care sunt condițiile?
Pensionarii cu venituri mici și persoanele vulnerabile pot primi tichete sociale înainte de Crăciun. La Năvodari, sprijinul ajunge la 125 de lei, în funcție de venituri și categoria beneficiarului. Distribuirea se va face între 3 și 18 decembrie 2026.
Înainte de Crăciun, cheltuielile pentru alimente, pregătirea mesei de sărbători și cele necesare în gospodărie pot pune presiune asupra bugetelor familiilor. Pentru pensionarii cu venituri mici și persoanele vulnerabile, acoperirea acestor costuri poate fi cu atât mai dificilă.
Pe lângă formele de sprijin acordate la nivel național, primăriile pot oferi ajutoare din bugetele locale. Printre acestea se numără și tichetele sociale distribuite cu ocazia sărbătorilor, destinate anumitor categorii de persoane defavorizate.
Tichete de Crăciun de 125 la pensie și pentru persoanele cu handicap. Unde se oferă și care sunt condițiile?
Pensionarii și ceilalți potențiali beneficiari trebuie să se intereseze la primăriile de domiciliu sau la direcțiile de asistență socială despre existența unor astfel de programe, criteriile de eligibilitate și documentele necesare.
Condițiile și sumele prezentate în continuare se referă la programul anunțat de Primăria Orașului Năvodari.
Citește și: „Cursa pensiilor”: Într-un an, în România pensia medie a crescut cu 18 lei. În Bulgaria, cu 222 lei
Tichete sociale de Crăciun pentru persoanele defavorizate din Năvodari
Primăria Orașului Năvodari, prin Direcția Generală Asistență Socială, a anunțat acordarea tichetelor sociale cu ocazia Crăciunului din 2026. Sprijinul este destinat categoriilor de persoane defavorizate prevăzute de Hotărârea Consiliului Local nr. 35 din 21 februarie 2024.
Valoarea tichetelor este de 75 sau 125 de lei, în funcție de categoria în care se încadrează solicitantul și, în cazul pensionarilor, de nivelul veniturilor proprii nete.
Beneficiarii venitului minim de incluziune, stabilit în baza Legii nr. 196/2016, primesc tichete sociale în valoare de 125 de lei pentru fiecare persoană din familie.
Același sprijin, de 125 de lei de persoană, se acordă persoanelor încadrate în grad de handicap accentuat sau grav. De asemenea, persoanele cu vârsta de peste 60 de ani care nu au venituri beneficiază de tichete în valoare de 125 de lei de persoană, conform Primăriei Năvodari.
Ce sume primesc pensionarii și ce venituri sunt luate în calcul
În cazul pensionarilor, sprijinul este destinat celor ale căror venituri proprii nete sunt mai mici sau egale cu 1.450 de lei pe lună.
Pensionarii cu un venit net mai mic sau egal cu valoarea pensiei sociale minime în vigoare la momentul depunerii cererii, indicată în anunțul primăriei la 1.281 de lei, primesc tichete sociale de 125 de lei de persoană.
Pentru pensionarii cu venituri nete cuprinse între 1.282 și 1.450 de lei inclusiv, valoarea tichetelor sociale este de 75 de lei de persoană.
Citește și: 31 de miliarde lipsă la bugetul de pensii și ajutoare sociale în 2026. Se mai pot indexa pensiile?
La stabilirea eligibilității nu este luată în calcul doar pensia solicitantului. Potrivit precizărilor autorității locale, sunt incluse și celelalte venituri realizate, precum cele provenite din salarii, chirii sau alte surse.
Documentele necesare pentru acordarea tichetelor sociale
Formularul de cerere poate fi obținut de la sediul Direcției de Asistență Socială sau poate fi accesat prin linkul pus la dispoziție în anunțul primăriei.
Persoanele îndreptățite trebuie să se prezinte cu actul de identitate, atât în original, cât și în copie.
Pensionarii trebuie să aducă și o copie a cuponului de pensie. În cazul persoanelor încadrate în grad de handicap, este necesară și o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap.
Când și cum vor fi distribuite tichetele de Crăciun
Distribuirea tichetelor sociale se va desfășura în perioada 3–18 decembrie 2026. Modalitatea de acordare diferă în funcție de categoria de beneficiari.
Persoanele încadrate în grad de handicap accentuat sau grav vor primi tichetele prin poștă. Această modalitate de distribuire este rezervată exclusiv acestei categorii.
Citește și: Pensiile nu au fost indexate doi ani. Pot fi recuperați banii? Un avocat spune cum pot acționa pensionarii
Pentru toate celelalte categorii de beneficiari, tichetele vor fi distribuite la Cantina de Ajutor Social. Ridicarea acestora se va face pe baza actului de identitate și a semnăturii beneficiarului.
Sprijinul se acordă pentru o singură categorie de beneficiari
O persoană sau o familie poate beneficia de tichete sociale pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparține la data distribuirii. Regula se aplică inclusiv atunci când persoana sau familia respectivă îndeplinește simultan condițiile pentru mai multe dintre categoriile eligibile.
În cazul persoanelor cu handicap grav sau accentuat care se încadrează și în alte categorii de beneficiari, tichetele sociale vor fi acordate pentru categoria persoanelor cu handicap.