Arhitectul Iulian Nicolau şi-a dublat veniturile în activitatea din mediul privat în anul în care a preluat funcţia de şef al Comisiei de urbanism de cadrul Consiliului Local (CL).
Arhitectul Iulian Nicolau şi-a dublat veniturile în activitatea din mediul privat în anul în care a preluat funcţia de şef al Comisiei de urbanism de cadrul Consiliului Local (CL).
Hrana “generaţiei responsabile” începe să fie adoptată de tot mai multe business-uri locale din HoRreCa ieşeană.
Președintele american Joe Biden a făcut o nouă gafă, de data aceasta în discursul de la finele summitului NATO. El a încurcat Suedia cu Elveția, dar s-a corectat rapid și a făcut o glumă, spre amuzamentul jurnaliștilor prezenți.
Plecat la muncă în străinătate, un ieşean s-a trezit divorţat fără să fi avut măcar idee ce se întâmplă. De fapt, când a aflat aceasta, nevasta lui era deja măritată cu altul.
Rata de succes la examen a crescut cu 5,4% pe ansamblul tuturor promoțiilor, comparativ cu rezultatele înregistrate în sesiunea iunie - iulie 2021.
Toate marile lanţuri de benzinării din România au aplicat reducerea de 50 de bani pentru clienţii finali, a anunţat, vineri dimineaţa, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Un turist, care a ales să-și petreacă vacanța în Grecia, s-a ales cu o „surpriză” pe bonul fiscal din restaurant. Bărbatul avea de achitat 10 euro pentru două cafele, dar și ceva suplimentar, două taxe despre care nu auzise până în acel moment: taxă de pahar și taxă de capac.
Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat, marţi, că Turcia a fost de acord să sprijine aderarea comună a Finlandei şi Suediei la NATO, în prima zi a summitului Alianţei Nord-Atlantice din capitala spaniolă, Madrid, relatează Reuters.