Avioanele de vânătoare sunt cele mai avansate, cele mai puternice, cele mai complexe din punct de vedere tehnologic. Este firesc că sunt și cele mai scumpe.
Avioanele de vânătoare sunt cele mai avansate, cele mai puternice, cele mai complexe din punct de vedere tehnologic. Este firesc că sunt și cele mai scumpe.
O serie de propuneri ale Consorțiului Universitaria (CU) pentru îmbunătățirea proiectului de Lege a învățământului superior au fost agreate cu Ministerul Educației.
Agenția Națională de Integritate a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în cazul a patru polițiști. ANI i-a dat pe cei cinci pe mâna parchetului.
În noaptea de 30 iulie 2022, un tren special de peste 40 de mașini cu trupe rusești, echipament militar și muniție, care a sosit din Crimeea la stația Brylivka din regiunea Herson, a fost distrus cu Sistemul de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS).
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că România poate spera la o susţinere "consecventă şi fermă" din partea Germaniei pentru aderarea la Spaţiul Schengen.
Sorin Hilgen, fiul Angelei Similea, este stabilit în America de mai bine de 20 de ani. Lucrează în domeniul IT, la o companie de prestigiu, și câștigă o sumă fabuloasă. Când a plecat la studii, în Elveţia, celebra solistă a avut un şoc atât de mare, încât a albit brusc.
Joi, 28 iulie, 37 de nave și două submarine aparținând forțelor multinaționale au luat parte la o impresionantă ședință foto de grup în timpul exercițiului anual Rim of the Pacific, lângă Insulele Hawaii. La exerciții au participat, însă, mai multe forțe militare.
La 77 de ani, Tudor Gheorghe a vorbit despre metoda sa specială pentru atingerea unei condiții fizice impecabile. „ Eu mă consider un om serios, nu o vedetă. Ca atare, nu-mi permit să leșin după două melodii, pe scenă, ca să zic așa!”