În contextul în care traficul rutier devine din ce în ce mai aglomerat, iar gestionarea eficientă a fluxului de trafic este esenţială pentru prevenirea accidentelor şi reducerea timpului de călătorie, un proiect de lege depus la Senat propune introducerea „Regulii fermoarului” în Codul Rutier și sancționarea șoferilor care nu o respectă cu amendă din clasa I de sancțiuni.
Citește și: Când și cum poate fi depășit tramvaiul oprit în stație. Nu mulți șoferi știu și riscă permisul
Cum ar putea fi prinși și amendați conducătorii auto care încalcă „Regula fermoarului” rămâne de văzut, având în vedere că pentru acest lucru ar trebui ca fiecare metru de drum să fie monitorizat video permanent și fiecare situație surprinsă evaluată în parte de către un polițist.
Nouă amendă de 600 lei pentru șoferi! Ce este „Regula fermoarului”, explică pilotul Titi Aur
Blocarea unei benzi de circulaţie din diverse motive - lucrări, accidente, obstacole sau pur și simplu îngustarea drumului, conduce la crearea unor ambuteiaje, întrucât legislaţia din România nu reglementează o regulă esenţială în domeniul conducerii defensive - „Regula fermoarului”, afirmă inițiatorii proiectului de lege.
Citește și: Atenție, șoferi! Amendă de 1.000-2.000 lei, dacă nu aveți acest document. Rămâi și fără talon
„Regula fermoarului”, cunoscută şi sub denumirea de „Procedura fermoarului", presupune ca atunci când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi pe sens, iar o bandă de circulaţie se închide ori este blocată din orice motive, şoferii de pe banda care se termină trebuie lăsați să se integreze alternativ cu vehiculele de pe banda alăturată.
Acest lucru înseamnă că un vehicul din banda care se închide se va integra, urmat de un vehicul din banda alăturată şi aşa mai departe.
Citește și: Date îngrijorătoare! 60% dintre șoferii elevi nu au luat permisul, 120.000 de români au picat sala
„Regula fermoarului” este deja implementată cu succes în legislația rutieră din țări precum Germania, Austria, Elveția, Olanda și Slovacia.
Având în vedere faptul că încălcarea „Regulii fermoarului” nu creează un pericol major pentru siguranţa circulaţiei, ci afectează în principal fluenţa traficu]ui, nerespectarea acestei reguli trebuie tratată cu un nivel corespunzător de gravitate în cadrul sistemului sancţionator.
Astfel, nerespectarea regulii fermoarului va constitui o faptă contravenţîonală prevăzută în clasa 1 de sancţiuni (amendă de 2-3 puncte, respectiv între 405 lei și 607,5 lei.
„Încadrarea în cea mai blândă clasă de sancţiuni reflectă în mod echilibrat necesitatea de a încuraja respectarea
acesteia, fără a impune sancţiuni disproporţionate. Această abordare va contribui la o mai bună acceptare a noii reguli de către conducătorii auto şi la îmbunătățirea fluenţei traficului, fără a introduce măsuri punitive excesive”, potrivit proriectului de lege.