VIDEO DAC-urile românești de 40 de ani, coșmar pentru soldații lui Putin. Gata de atac în 3 minute

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 12.05.2023 - 17:18
Lansatoare multiple de rachete românești MLRS APR-40 montate pe camioane DAC - Foto: captură video
Lansatoare multiple de rachete românești MLRS APR-40 montate pe camioane DAC - Foto: captură video
Lansatoare multiple de rachete românești MLRS APR-40 montate pe camioane DAC - Foto: defencedb.com
Lansatoare multiple de rachete românești MLRS APR-40 montate pe camioane DAC - Foto: defencedb.com
Sistem Larom MLRS - Foto: wikipedia.org
Sistem Larom MLRS - Foto: wikipedia.org

Armata ucraineană ar fi primit lansatoare multiple de rachete românești MLRS APR-40. Sunt montate pe camioane DAC 665T, cu tracțiune 6x6, care, chiar dacă au 40 de ani vechime, își fac treaba și înaintează repede pe orice teren. Sistemul de rachete e gata de tragere în 3 minute.

SHARE

Gama de camioane românești DAC „66”, DAC 665T, DAC667T și DAC 6610T, a intrat în dotarea Armatei Române în anii `80-`90, după ce familia de autocamioane militare de tracțiune și transport DAC 665T a început să fie produsă de Întreprinderea de Autocamioane Brașov în 1977, când, autoritățile de la acea vreme de la București au decis că România are nevoie de o gamă de camioane militare cu inginerie proprie, care să depindă cât mai puține de piese din import. 

Primele două cifre din denumirea camionului, „66”, indică tracțiunea 6x6, pe toate cele șase roți. Iar „5T”, sarcina utilă a vehiculului, respectiv 5 tone. Mai târziu, a apărut și DAC 667T, care putea căra 7 tone, apoi, DAC 6610T, de 10 tone.

Camionul DAC „66” stă pe un şasiu cu numele de cod 10.215FA, are punte spate dublă, gardă la sol de 390 de milimetri, și este animat de un motor sub liență MAN D2156HMN8 (diesel, 6 cilindri în linie, 10.344 cmc, 215 CP), cuplat la o cutie de viteze AK6-80 cu 6+1 trepte.

Citește și: VIDEO Șoferi dotați cu telefoane fixe în Capitală, tehnologia revoluționară pe autobuze în anii '60

DAC 665T are și cutie de transfer cu demultiplicator de cuplu, diferenţiale blocabile mecanic pe toate punţile și diferențial central blocabil electromagnetic. Frânele sunt pneumatice, iar toate roțile dispun de sistem de control al presiunii în pneuri, care umflă sau dezumflă cauciucurile chiar și în mers. 

Pe lângă versiunile militare, Întreprinderea de Autocamioane Brașov a produs și DAC-uri 665T civile, utilizate mai ales în construcții și exploatări forestiere.

Diferite versiuni DAC „66” au fost produse câțiva ani și după Revoluție, inclusiv cu un motor diesel V8 performant, de 12.4 litri și 320 CP, dezvoltat integral de inginerii români.

Dotările arhaice și fiabilitatea slabă față de camioanele occidentale au făcut ca DAC-urile să nu mai fie căutate.

Lansatoare multiple de rachete românești MLRS APR-40 montate pe camioane DAC, inspirate de sistemele sovietice BM-21 "Grad" și modernizate la Bacău

Lansatoare multiple de rachete românești MLRS APR-40 care au ajuns în dotarea armatei ucrainene au fost dezvoltate la Aerostar Bacău. Sunt montate pe șasiuri de camion DAC 665T sau, în funcție de generație, de DAC 15.240 DFAEG, echipat cu un motor diesel Deutz de 7,1 litri, cu 6 cilindri în linie și 236 cai putere, tractiune 6x6 și viteza maxima de 85 km/h, cu capacități foarte bune de înaintare în teren accidentat.

Sistemul de rachete APR-40 are la bază sistemul sovietic BM-21 "Grad" MLR dezvoltat în anii 1960. Dar a fost modernizat și îmbunătățit de specialiștii Aerostar Bacău.

Citește și: VIDEO Cum se făceau și se copiau autovehicule cu creionul și ciocanul la uzina Autobuzul București

Dispune de 40 de tuburi de lansare pentru rachete de 122 de milimetri, 4 rânduri a câte 10 tuburi și poate trage atât foc cu foc, câte o rachetă, cât și salve. În 30 de sucunde, MLRS APR-40 poate trage toate cele 40 de proiectile. În funcție de tipul rachetei folosite, raza de acțiune a sistemului poate ajunge la circa 40 de kilometri. Nu este foarte precis, dacă face „ploaie” de obuze. 

Pe lângă faptul că lansatoare multiple de rachete românești MLRS APR-40 oferă o mobilitate foarte bună, grație capacităților off-road ale autoșasiurilor DAC, un alt avantaj al sistemelor este faptul că sunt gata de tragere în 3 minute de la găsirea locației ideale, iar echipajul este format doar din trei oameni, inclusiv șoferul. 

Pe câmpul de luptă, sistemele MLRS APR-40 merg alături de camioane de asistență, eventual și cu remorcă, care transportă muniția aferentă. Acestea dispun de macarale de 6 tone pentru încărcarea rachetelor. 

Armată Română dispune și de o versiune îmbunătățită de MLRS APR-40, denumită Larom MLRS.

Această versiune a fost dezvoltată de Aerostar SA, în colaborare cu IMI din Israel, și are la bază un șasiu de camion DAC 25.360 DFAEG - echipat cu motor MAN 2866 LF 24 (6 cilindrii in linie, 11.967 cmc, 360 CP, Euro 3), cutie de viteze tip ZF 16 151 OD (mecanică, sincronizata cu 16+2 trepte de viteză), tracțiune 6x6 și sarcină utila de 26.000 kg. 

Pe un singur sistem Larom MLRS sunt utilizate două containere de lansare care pot lansa rachete de două calibre - rachete Grad standard de 122 mm și rachete IMI LAR Mk.4 de 160 mm.

Rachetele LAR Mk.4 au o rază de acțiune de până la 45 de kilometri.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te