Până în 1995 și mulți ani după, având în vedere faptul că sistemul ESP care a debutat pe S-Klasse a fost adoptat treptat și, uneori, forțat, prin lege, de producătorii de autovehicule, abordarea în forță a virajelor sau manevrele bruște de evitare a obstacolelor pe carosabil ud, de exemplu, se soldau, de multe ori, cu ieșiri în decor ori accidente, în urma cărora nu rareori se înregistrau răniți și decese. Prima dovadă clară a utilității ESP-ului, care, probabil, a contribuit din plin și la adoptarea sa pe scară largă, a fost constatată tot de Mercedes, în 1997, când prima generație A-Klasse s-a răsturnat în urma unei manevre bruște de evitare și a picat cu brio ”Testul Elanului”.
Rezultatul? Primul Mercedes A-Klasse a primit ESP standard, iar, treptat, majoritatea constructorilor au adoptat sistemul antiderapare, numindu-l în mai multe feluri, precum DSC (Dynamic Stability Control – BMW, Ford, Land Rover), VSC (Vehicle Dynamic Control – Toyota, Lexus, Suzuki), VSA (Vehicle Stability Assist – Honda), PSM (Porsche Stability Management – Porsche) sau DSTC (Dynamic Stability And Traction Control – Volvo). Ultimul a fost Dacia, care a inclus ESP-ul ca dotare standard abia din 2014, când sistemul a devenit obligatoriu în Uniunea Europeană pentru toate autoturismele și autovehiculele comerciale nou înmatriculate.
Ca idee, ESP-ul a devenit obligatoriu din 2011 în SUA și Canada, iar în Europa, din noiembrie 2011, echiparea cu ESP a fost obligatorie doar pentru autoturismele nou dezvoltate și anumite tipuri de vehicule comerciale.
De asemenea, sistemul antiderapare este fie obligatoriu din punct de vedere legal, fie ca un angajament auto-impus în Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Ecuador, Israel, Japonia, Malaezia, Noua Zeelandă, Rusia, Coreea de Sud și Turcia.
„ESP a dus siguranța rutieră la un nivel nou (...) Și a făcut acest lucru pentru multe tipuri de autovehicule. Bosch oferă sisteme ESP personalizate pentru toate tipurile de sisteme de propulsie, de la motoare cu combustie la motoare electrice și pentru autovehicule de toate tipurile, de la mini autovehicule la autovehicule comerciale. Compania a dezvoltat un tip de sistem ESP chiar și pentru autovehiculele motorizate cu două roți. Sistemul de control al stabilității pentru motociclete, MSC, pe care l-a lansat Bosch în 2013, asigură cea mai bună stabilitate posibilă în toate situațiile din trafic și reprezintă încă o realizare de pionierat în materie de siguranță rutieră”, a declarat Harald Kroeger, membru în consiliul de administrație Bosch.
ESP poate preveni până la 80% accidentele produse din cauza derapării, dar nu sfidează legile fizicii
ESP-ul îi ajută pe șoferi să evite accidentele reducând pericolul derapajelor și al pierderii controlului mașinii în condiții de supravirare sau subvirare. Sistemul conlucrează cu sistemul de antiblocare la frânare – ABS și cu sistemul de control al tracțiunii – TCS și, cu ajutorul mai multor senzori și a unui creier electronic, detectează pierderea aderenței și tendința mașinii de a se abate de la traiectorie. Senzorii inteligenți ajută la compararea unghiului direcției și traiectoriei autovehiculului de 25 de ori pe secundă. Dacă apar divergențe între acestea, ESP frânează individual roțile și reduce cuplul motor, ”taie gazul”, astfel încât vehiculul să păstreze trasa dorită de șofer.
Dar, atenție, electronica nu poate sfida, totuși, legile fizicii. Așa că eficiența sistemelor depinde într-o mare măsură și de condusul responsabil, cu viteze adaptate la condițiile de drum.
De asemenea, automobilele ar trebui să stea constructiv, inginerește, pe drum, iar electronica doar să ajute, nu să fie principalul responsabil pentru stabilitate, cum s-a întâmplat cu prima generație A-Klasse.
Picarea ”Testului Elanului” de modele recente, precum Toyota Rav4, Volkswagen Passat GTE, Mercedes CLA sau Skoda Superb iV, este reprobabilă.
Cercetătorii Bosch în domeniul accidentelor estimează că, doar în UE, sistemul antiderapare a salvat aproximativ 15.000 de vieți în ultimii 25 de ani și, de asemenea, a prevenit aproape jumătate de milion de accidente cu implicarea vătămărilor corporale. Împreună cu centura de siguranță și airbagul, ESP® este unul dintre cei mai importanți salvatori ai vieții din cadrul unui autovehicul.