Renault Mégane RS Trophy rupe tăcerea: 300 de cai putere și evacuare cu supapă

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 20.07.2018 - 16:36
Noul Mégane RS Trophy vine în culoarea iconică a versiunilor Trophy, Liquid Yellow.

Conceput pentru a oferi performanță, noul Renault Mégane RS Trophy este stimulat de multe elemente derivate din lumea curselor. Motorul turbo de 1.8 litri de pe RS vine cu un upgrade care îi permite să pună gumele pe pragul de 300 CP pentru prima dată în gama Renault RS.

SHARE

Dispunând de cele mai recente inovații Renault Sport în materie de șasiu și suspensie, hot-hatch-ul compact dispune, printre altele, de sistem de direcție cu patru roți viratoare - 4CONTROL și un nou  sistem de suspensie, cu patru amortizoare hidraulice cu 25% mai ferme și arcuri cu 30% mai rigide decât la versiunea RS. De asemenea,  noul Mégane RS Trophy vine în standard cu șasiul Cup, care are o suspensie rigidă și un diferențial față auto-blocant mecanic, de tip Torsen. 

Pentru a compensa creșterea substanțială a presiunii de evacuare a gazelor de ardere și adăugarea unui filtru de particule, motoriștii Renault Sport s-au concentrat în special asupra eficienței turbocompresorului, prin implementarea unei tehnologii preluate direct din Formula 1, și a optimizării evacuării.

Turbina, care se rotește la aproape 200.000 rpm, este montată pe un sistem de rulmenți cu bile ceramice. Mai ușoara, mai densă și mai fină decât oțelul, ceramica ajută la reducerea frecării din ansamblu la o treime, în comparație cu un sistem tradițional cu rulmenți cu bile, îmbunătățind timpul de răspuns al sistemului de supra-alimentare.

Turbina, care se rotește la aproape 200.000 rpm, este montată pe un sistem de rulmenți cu bile ceramice. Iar evacuarea dispune de supapă de flux.

În ceea ce privește sistemul de evacuare, amortizorul de zgomot din spate a fost echipat cu o supapă mecanică care permite ajustarea fluxului de gaze și a sunetului motorului. Poziția supapei, controlată automat, în funcție de profilul Multi-Sense selectat, viteză și sarcina motorului, asigură, astfel, două tonuri. Când supapa este închisă, gazele de eșapament sunt direcționate de-a lungul unei căi proiectate special pentru a filtra frecvențele joase care generează vibrații, permițând doar trecerea frecvențelor medii. Sunetul produs conferă un feeling sportiv, cu note distinctive și adecvate pentru mediul urban. Iar când supapa este deschisă, rezistența redusă permite gazelor să fie dirijate de-a lungul unei căi directe. Potențialul sportiv complet al motorului poate fi apoi exprimat, atât în ceea ce privește performanța, cât și sunetul.

Detalii cu adrenalină inclusă

Ca și Megane RS, versiunea TROPHY este disponibilă cu două tipuri de cutie de viteze cu șase trepte, manuală sau automată cu dublu-amgreiaj, EDC, cu padele de schimbare a treptelor montate pe volan. Pe versiunea EDC, cuplul maxim este mai mare cu 20 Nm (420 Nm, în loc de 400 Nm), datorită cartografierii specifice folosite. 

Standard, Mégane RS Trophy este echipat cu frâne Brembo, cu discuri bi-material. În timp ce reduc masa cu 1,8 kg pe roată, aceste discuri asigură o disipare mai buna a căldurii în timpul utilizării intensive, oferind astfel o rezistență mai mare. Iar opțional, pot fi alese scaune Recaro redesenate față de cele prezente pe Megane III R.S. Structura originală a șezutului scaunului a fost revizuită pentru a oferi șoferilor o senzație mai sportivă, menținând în același timp un nivel ridicat de siguranță. În combinație cu creșterea cursei de reglare la  setarea înălțimii, acest design oferă șoferilor o poziție la volan cu până la 20 mm mai joasă.

4CONTROL, sistemul de direcție cu patru roți viratoare, oferă o agilitate remarcabilă la viteze mici și stabilitate impresionantă în viraje la viteze mari. La viteze reduse, roțile din spate se rotesc în direcția opusă față de roțile din față, raza de bracare se micșorează și, în consecință, manevrabilitatea mașinii în condiții de oraș se îmbunătățește. La viteze mari, roțile din față și din spate se rotesc în aceeași direcție, ceea ce înseamnă că roțile din spate sunt perfect aliniate, iar mașina se bucură de o stabilitate sporită.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te