miercuri 20 mai
EUR 5.2358 USD 4.5179
Abonează-te
Newsweek România

Moment istoric, la uzina Ford Craiova. A fost produs modelul Puma cu numărul 1.000.000. E 100% electric, Gen-E

Data publicării: 20.05.2026 • 15:10
Moment istoric, la uzina Ford Craiova. A fost produs modelul Puma cu numărul 1.000.000 - Foto: Ford
Moment istoric, la uzina Ford Craiova. A fost produs modelul Puma cu numărul 1.000.000 - Foto: Ford
Moment istoric, la uzina Ford Craiova. A fost produs modelul Puma cu numărul 1.000.000 - Foto: Ford
Moment istoric, la uzina Ford Craiova. A fost produs modelul Puma cu numărul 1.000.000 - Foto: Ford

În ciuda teoriei conspiraționiste care susține că „nu se mai face nimic în România”, uzina Ford Craiova trece printr-un moment istoric. A produs modelul Puma cu numărul 1.000.000. Este vorba despre o versiune Gen-E, 100% electrică, cu volan pe dreapta, pentru Marea Britanie.

Ford Puma, cel mai bine vândut autoturism Ford în Europa, se fabrică doar la uzina de la Craiova și producția a atins borna istorică de 1.000.000.000 de unități.

Moment istoric, la uzina Ford Craiova. A fost produs modelul Puma cu numărul 1.000.000. E 100% electric, Gen-E

„Este o adevărată mândrie să producem emblematicul model Ford Puma în fabrica noastră de la Craiova, acesta fiind cel mai bine vândut autoturism Ford din Europa și totodată un model cu rezultate excelente în ultimii ani, în special pe piața din Marea Britanie”, a declarat Fırat Elhüseyni, Președintele Ford Otosan România.

Citește și: Programul Rabla 2026, doar pentru mașinile „Fabricate în Europa”. Dacia Spring, exclusă. E făcută în China

„Această bornă istorică nu ar fi fost posibilă fără dedicarea și pasiunea oamenilor care au lucrat de-a lungul timpului în această uzină. Ei sunt adevăratul motor din spatele acestei reușite și le mulțumesc pentru efortul constant de a livra excelență”, a adăugat Fırat Elhüseyni.

Momentul festiv a fost împărtășit cu un invitat cu totul special. Viitoarea proprietară a modelului cu numărul un milion – un Ford Puma Gen-E – a fost prezentă la Craiova pentru a vedea în timp real cum prinde viață mașina sa pe linia de asamblare.

Deși Puma Gen-E reprezintă primul vehicul electric pentru clienta din Marea Britanie, aceasta are o istorie îndelungată și pasionată alături de marca Ford, familia sa fiind în special o admiratoare a legendarului model Mustang.

Citește și: Ford ia cu asalt Europa cu 7 noi modele de mașini. Șeful Ford Europe: Fabrica de la Craiova, „un rol esențial”

Celebrarea a inclus o sesiune foto inedită care a unit vizual istoria și viitorul. Primul autoturism Ford Puma construit vreodată la Craiova a stat alături de exemplarul cu numărul 1.000.000, ilustrând evoluția și adaptabilitatea acestui produs. Alături de ele s-a aflat și Puma Rally1, model emblematic pentru Campionatul Mondial de Raliuri.

Moment istoric, la uzina Ford Craiova. A fost produs modelul Puma cu numărul 1.000.000 - Foto: Ford
Primul Puma produs la Craiova, versiunea Puma Rally1 și Puma cu numărul 1.000.000. Foto: Ford

Producția Puma la Craiova a început în octombrie 2019

Călătoria către un milion de unități produse demonstrează agilitatea Ford în adaptarea la tendințele pieței, Puma reușind să facă rapid tranziția de la motorizările diesel și benzină, la mild-hybrid și, din 2025, la electrificare totală, prin lansarea versiunii Puma Gen-E.

Succesul incontestabil al versiunilor hibride a transformat Puma într-un nume de referință, pregătind terenul pentru noua eră cu zero emisii.

Și nu este întâmplător faptul că vehiculul cu numărul un milion este chiar noul Puma Gen-E: acest prim model 100% electric marchează tranziția asumată a mărcii și reprezintă o componentă centrală a angajamentului Ford pentru o gamă complet electrificată în Europa.

Prin lansarea versiunii Puma Gen-E în 2025, Ford Otosan a scris o nouă pagină în istoria industriei auto din România, devenind primul constructor de autovehicule 100% electrice din țara noastră.

Această premieră absolută a consolidat poziția uzinei din Craiova ca pionier al tranziției către o mobilitate sustenabilă, demonstrând angajamentul pe termen lung față de inovație și dezvoltarea unui ecosistem tehnologic modern pe plan local.

Mai multe articole din secțiunea Auto
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră