Diesel-ul refuză să moară. Motoarele premium de ultimă generație sfidează testele de noxe

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 14.12.2018 - 16:39
Modelul diesel care a sfidat testele de noxe este SUV-ulețul BMW X1 sDrive18d, care a scos pe țeavă numai, atenție, 8 mg NOx/km.

Mulți s-au grăbit și se grăbesc să cânte prohodul motoarelor diesel pe motive de poluare. Dar realitatea nu este chiar așa. Într-un recent EcoTest ADAC (Automobil Clubul German), echipamentul sensibil de măsurare abia a reuşit să detecteze vreo emisie de NOx în unele cazuri.

SHARE

ADAC, Germania. DieselGate, Volkswagen. Rezultate remarcabile, BMW. O urmă de scepticism trebuie păstrată la citirea datelor. Însă, oricât de părtinitor ar fi ADAC, dacă era să umble la rezultate, pentru a fi credibil, ar fi putut să rotunjească favorabil, nu să arunce în piață date incredibil de mici. Limita actuală de emisii de oxid de azot (NOx) este de 80 mg/km. Iar nouă dintre cele 25 de mașini testate recent (36%) de ADAC au scos sub limita de 80 mg NOx/km în toate ciclurile, inclusiv pe autostradă. Toate rezultatele EcoTest-ului ADAC le puteți vedea AICI.

Modelul diesel care a sfidat testele de noxe este SUV-ulețul BMW X1 sDrive18d, care a scos pe țeavă numai, atenție, 8 mg NOx/km. Mașina dispune de un motor diesel de 1995 cmc, care dezvoltă 150 de cai putere și un cuplu de 350 Nm, cuplat la o cutie automată cu opt rapoarte. Iar în total, bavarezii au obținut punctaj maxim, 50 de puncte, cu trei modele diesel. BMW 218d Active Tourer scos 14 mg NOx/km, cu același motor. Iar BMW 520d Touring a performat și el foarte bine în testul oxidului de azot, cu valori mai mici de 16 mg/km în traficul urban şi sub 10 mg/km în traficul rural şi pe autostradă, cu un motor de 2.0 litri și 190 cai putere. 

"BMW se ocupă foarte bine de problema emisiilor. Nu există valori anormale pentru orice tip de poluant, iar emisiile de oxid de azot sunt atât de mici încât abia pot fi înregistrate. Chiar şi echipamentul de măsurare sensibil utilizat pentru test abia a reuşit să detecteze vreo emisie în unele cazuri", a precizat ADAC. 

Punctaj maxim au luat și Mercedes C 220 d 9G-Tronic, cu 13 mg NOx/km, Mercedes E 220 d 9G-Tronic, cu 24 mg NOx/km și Volvo V60 D3 Inscription, cu 40 mg NOx/km. Procedura de măsurare a fost RDE (Real Driving Emissions), adică o testare în condiţii normale de rulare, nu în laborator, cu măsurarea emisiilor în timp real.

Obținerea unor astfel de rezultate doar în segmentul premium nu este întâmplătoare, premium fiind un termen care nu se rezumă la finisaje și opțiuni, ci mai ales la tehnologie... Numeroşii ani de experienţă şi îmbunătăţirea continuă a tuturor componentelor utilizate, utilizarea celor mai noi tehnologii de post-tratare a gazelor de eşapament, corelarea configuraţiei motorului cu tehnologiile de ultimă generaţie de post-tratare a gazului de eşapament într-o fază incipientă în timpul procesului de dezvoltare a automobilului, etc..

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te