Dacia vinde de rupe, dar este obligată să oprescă producția în România. Nu are semi-conductori

Dacia vinde de rupe în Europa, în primele 5 luni ale anului vânzările crescându-i cu 43% față de aceeași perioadă din 2022, dar este obligată să oprească producția în România. Uzina de la Mioveni are mari probleme cu aprovizionarea cu semi-conductori.
De la începutul anului, vânzările Dacia chiar au explodat, depășindu-le cu 43% pe cele de anul trecut. Dar, cu toate acestea, producătorul din grupul Renault este nevoit să își închidă temporar uzina de la Mioveni, din cauza penuriei de semi-conductori, informează jurnaliștii francezi de la autojournal.fr.
Dacia va suspenda producția în uzina de la Mioveni începând cu data de 30 iunie 2023. Angajații care vor rămâne acasă, în șomaj tehnic, vor primi 85% din salariu și tichete de masă, potrivit producătorului.
Citește și: VIDEO Lada a lansat modelul Aura. Mașina „Premium”, cu 90% piese rusești, nu a pornit la eveniment
Suspendarea producției va afecta doar anumite departamente de la Mioveni, precum întreținerea, piesele de schimb, proiectele CKD, pregătirea și livrarea de mașini către clienți.
Celelalte departamente vor funcționa normal sau în mod limitat. În funcție de departament, întreruperea va dura de la câteva zile până la două săptămâni.
Prin urmare, livrările de mașini noi care se fac în fabrica de lângă Pitești, Dacia Duster, Dacia Jogger și Dacia Sandero Stepway, vor fi ușor întârziate.
Citește și: VIDEO&FOTO Povestea grilei BMW, de la „rinichii” stilizați în 1933, la „caloriferul” Hi-Tech de azi
Dacia nu a dezvăluit amploarea crizei de semi-conductori, dar se pare că aceasta s-a acutizat. În ultima vreme, s-a întâmplat ca mașinile care ieșeau din fabrică să fie livrate cu câteva componente lipsă. De exemplu, le putea lipsi radioul sau sistemul de navigație, care erau instalate de centrele de service după ce mașinile erau predate clienților.