Benzină de 95 sau de 98? E vrăjeală de marketing cea mai scumpă? Ce trebuie să știe șoferii

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 04.03.2024 - 13:08
Benzină de 95 sau de 98? E vrăjeală de marketing cea mai scumpă? Ce trebuie să știe șoferii - Foto: Profimedia Images

Benzină de 95 sau de 98? În contextul scumpirii continue a carburanților la pompă, dezbaterea privind avantajele și dezavantajele utilizării benzinei superioare, care e mai scumpă, a luat amploare. Șoferii se uită mai atent în buzunar, dar există explicații tehnice clare.

SHARE

Benzina de 95 costă astăzi cel puțin 7,1 lei/litru, iar benzina de 98, 7,61 lei/litru. Este justificat să plătiți mai mult pentru a alimenta cu benzină de 98, superioară, „Super” sau cum vreți să-i spuneți, în speranța unei performanțe mai bune a mașinii și a unui consum mai redus sau este pur și simplu un mit urban? Din ce în ce mai mulți șoferi își pun întrebarea dacă benzina mai scumpă e doar vrăjeală de marketing. 

Benzină de 95 sau de 98? E vrăjeală de marketing cea mai scumpă? Ce trebuie să știe șoferii

Mitul urban spune că dacă alimentați mașina cu benzină de 98, motorul ar fi mai eficient și mai performant, decât dacă ar fi alimentat cu benzină de 95. Adică, consumă mai puțin și „trage” mai bine.

Iar, interesant, parțial, e adevărat. Dar, depinde foarte mult și de tipul automobilului. 

Șoferii trebuie să știe că cifra octanică, marcată cu 95 și 98, este crucială atunci când aleg benzina. Aceasta influențează prețul la pompă, deoarece o cifră octanică mai mare necesită un proces de procesare mai extins și aditivi suplimentari.

Citește și: Benzina și motorina se scumpesc continuu. Dar, și curentul! Cât mai costă plinul la mașina electrică

Dar, șoferii trebuie să știe și că, dincolo de preț, cifra octanică joacă un rol esențial și în prevenirea autoaprinderii combustibilului în procesul de ardere din motor. Cu cât cifra octanică este mai mare, cu atât mai multă căldură este necesară pentru a declanșa „explozia”.

Atenție, însă! O combustie mai rapidă, ca în cazul cifrei 98, nu înseamnă neapărat performanțe mai bune. Și o combustie mai rapidă nu garantează mai multă putere. Fiecare vehicul are propriile cerințe de combustibil, iar șoferii trebuie să țină cont de acești parametri pentru a optimiza performanța motorului lor.

Alți factori, cum ar fi designul motorului și compresia intră, de asemenea, în joc. Așadar, alegerea benzinei de 95 sau de 98 depinde mult și de specificațiile motorului, și de recomandările producătorului.

Citește și: Ce categorie de români va primi subvenție pentru carburanți? Cât se acordă pe litru?

Utilizați benzină de 98 la mașinile performante sau mai vechi!

La motoarele de înaltă performanță, de exemplu, în timpul conducerii sportive, pot să apară „puncte fierbinți" în camera de ardere. Și există pericolul ca benzina de 95, la contactul cu aceste puncte, să detoneze într-un mod necorespunzător, cum ar fi atunci când supapele sunt încă deschise (rateuri, n. red.). Acest lucru poate provoca deteriorarea motorului, potrivit specialiștilor consultați de autojournal.fr. Cu toate acestea, pe măsură ce tehnologia a avansat și majoritatea mașinilor dispun de sisteme de injecție controlate electronic, acest risc s-a diminuat. Însă, alimentarea cu benzină superioară este recomandată. 

De asemenea, benzina de 98 este preferată de mașinile mai vechi, și din anii 1990-2000, dar mai ales cele din anii 1980 și cele mai bătrâne. Există mai multe motive pentru acest lucru!

În primul rând, gestionarea temperaturii interne a motoarelor mai vechi este mai puțin optimizată decât în prezent. Prin urmare, riscul de apariție a „punctelor fierbinți” este mai mare.

În plus, benzina de 98 conține conține doar 5% etanol, față de 10% în cazul celei de 95 și aditivi care sunt foarte apreciați de motoarele mai vechi.

Iar etanolul este „dușmanul” motoarelor pe benzină mai vechi, deoarece atacă totul: furtunurile, garniturile carburatorului sau ale sistemului de injecție și chiar anumite aliaje de aluminiu, folosite la acea vreme.

De asemenea, benzina de 98 se amestecă mai bine cu aditivii ce trebuie adăugați în rezervor în cazul mașinilor din anii 1980 și mai vechi care funcționau cu benzină cu plumb.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te