Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor a lui Darius Vâlcov pentru plagiat, la cererea ASE

DE Elena Andrei | Actualizat: 20.01.2021 - 23:26

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, miercuri, cererea Academiei de Studii Economice din Bucureşti privind anularea diplomei de doctor a lui Darius Vâlcov, după ce CNATDCU a stabilit că 23% din teza de doctorat reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori.

SHARE


„Admite cererea. Dispune anularea diplomei de doctor seria F nr.0003384 eliberată sub nr.448/19.10.20210. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, este minuta şedinţei.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti- Secţia a-II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

Cererea privind anularea diplomei a fost făcută de către Academia de Studii Economice din Bucureşti.

În aprilie 2020, Comisia de lucru a CNATDCU, care a analizat sesizarea de plagiat în acest caz, propunând retragerea titlului de doctor, a stabilit că aproximativ 50 de pagini, reprezentând 23% din teza de doctorat a fostului consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori.

Darius Vâlcov, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului preşedinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a plagiat un sfert din teza de doctorat în finanţe fără să indice vreo sursă, a decis Comisia de Etică şi Deontologie Profesională de la Academia de Studii Economice (ASE) în urma unei sesizări primite la scurt timp după ce PressOne a dezvăluit, în exclusivitate, că teza de doctorat a lui Vâlcov este plagiată.

„49,72 pagini, reprezentând 23,45% din cele 212 pagini propriu-zise ale tezei de doctorat, respectiv 49,72% din cele 100 de pagini supuse analizei, sunt expresia unui caz de plagiat, aşa cum este acesta definit de prevederile Legii 206/2004 aplicabile la data susţinerii publice a tezei de doctorat”, se arată în raportul Comisiei de Etică a ASE, făcut public în octombrie 2019.

Deşi a fost invitat în faţa Comisiei de Etică pentru a-şi susţine poziţia faţă de acuzaţiile aduse şi pentru a se apăra, fostul consilier al premierului Dăncilă nu s-a prezentat.

PressOne relata, în februarie 2019, că Darius Vâlcov a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti.

Darius Vâlcov a respins acuzaţiile, afirmând că este vorba despre o acţiune de decredibilizare a sa la a cărei origine ar fi " o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI "inclusiv acoperiţii".

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.