Nu știu ce-i poate supăra mai mult pe românii din străinătate sau pe cei care au urcat în avioane și autocare pentru campania de primăvară din Spania, Franța, Italia sau Germania. E comod să insulți. Nu trebuie să plătești pentru asta.
Globalizarea sclaviei sau sclavia globalizată? Despre ce putem discuta mai întâi? Cine este umilit mai mult: cel care stă pe prispă cu mâna întinsă pentru câteva sute de lei de ajutor social sau cel care muncește 10-12 ore pe zi pentru o mie de euro în Căpșunistan (acest termen e atotcuprinzător)?
Veștile curg ca la robinet și produc furie, confuzie și multe semne de întrebare. Spania a atins aproape 170.000 de contaminați și peste 17.000 de decese, sunt peste 20.000 de cadre sanitare infectate, dar și 64.000 de vindecări. Ritmul a scăzut, dar nu putem vorbi astăzi de o stabilizare a situației. Până joi se vor distribui gratuit 10 milioane de măști de unică folosință în stațiille de autobuz, tren și metrou.
Tot în Spania, începând din 13 aprilie, au fost reluate unele activități economice (existând condiții speciale și reglementări pentru fiecare în parte): servicii de curierat, saloane de coafură, restaurante, instalații sanitare și electrice, lăcătușerie, centre medicale și optice, transportul lucrătorilor sezonieri la câmp, livrarea mărfurilor cu furgonete și camioane, taxi, magazine de băuturi alcoolice, vânzarea de materiale școlare, firmele private de securitate, firmele de curățenie, cabinetele de consultanță juridică și fiscală. Lista completă poate fi consultată aici.
Românii ar dori să meargă acasă de sărbători. Nu este posibil din cauza restricțiilor impuse pe tot teritoriul Uniunii Europene. Partea proastă este că astăzi, în plin secol al tehnologiei, cei care au nevoie de documente nu pot să beneficieze de serviciile ambasadelor și consulatelor.
Am putea avea servicii online, fiecare cetățean ar fi putut să semneze „electronic” și să dispară cozile, cererile, dosarele cu șină, ștampilele, privirile acelea ucigașe schimbate între funcționari și contribuabili. Dar nu, încă nu e vremea modernizării absolute. Nici acasă, în România, nici la ambasade, nici în Spania. Ne e teamă de cipuri, de 5G, dăm foc la antene și blestemăm, făcându-ne cruci în cerul gurii, cam tot ce ne poate ajuta să câștigăm timp și confort.
O soprană româncă uimește Palencia. A rămas izolată în oraș și a cântat din balcon „Nessun dorma” de Puccini. Numele său este Alexandra Tărniceriu. O altă româncă din Huelva face măști de protecție și le donează spitalelor din zonă, la fel face o altă româncă de-a noastră în Malaga – și-a transformat casa de modă în atelier pentru echipamante sanitare de protecție. Pe Maria, 55 de ani, a îngropat-o primăria din Cordoba pentru că nu avea niciun ban. Suferea de insuficiență hepatică. Au stat lângă ea doar fiul venit din țară și doi lucrători de la firma funerară. Fără slujbă religioasă, fără nimic altceva.
Romica Puceanu cânta pe vremuri „Grea e boala de plămâni”. A devenit iarăși hit pe rețelele de socializare. Pentru unii nu există. Nici Romica, nici coronavirusul. Un camionagiu a murit la Paris. S-a contaminat și a rezistat puțin timp. Cu câteva săptămâni în urmă scria pe Facebook că el vrea să vadă morții, că nu crede așa ceva, că nu există Covid-19. Mai era un camionagiu cu gura mare prin Italia, și el râdea cu gura până la urechi. Sunt curios dacă mai face acum filmulețe din cabină.
Guvernul Sanchez va prelungi, foarte probabil, starea de urgență până pe 10 mai. Au început luptele de imagine, partidele de opoziție nu mai stau la capac. S-au mai relaxat și încep să lovească în guvernul socialist. La fel s-ar fi întâmplat și dacă Partidul Popular ar fi fost la putere. Săbiile stau în teacă doar atunci când societatea fierbe. Când există un pic de liniște reîncep hienele să adulmece sângele. A murit Juan Cotino – fost director al Poliției Naționale și lider al PP în Valencia în timpul lui Aznar.
Era cercetat într-un dosar penal de evaziune fiscală. S-a contaminat cu coronavirus și corpul nu i-a mai rezistat. A dat pozitiv pe 22 martie. „Iată, karma funcționează”, spun unii. „Dumnezeu nu doarme”, zic alții. Cert e că nimeni nu e veșnic, nimeni nu trăiește cât piramida lui Keops. Învie lupta pe sinecuri, pe fotolii, pe diurne, se vede orizontul altor campanii electorale. Câți se vor urca pe morții din timpul acestei crize în Spania și peste tot în lume? Câți vor face guverne și își vor numi fiii și nepoții în funcții noi, plătite regește din banul public?
Ascultam în dimineața asta „Don’t stay so close to me”. Sting e plin de energie, ca întotdeauna. Am fiert un ibric de cafea și mă uit acum la politicienii care vor să schimbe legile pentru ca cei mici să poată ieși pentru câteva ore pe stradă sau în parc. Nu-i poți închide în casă la nesfârșit, ei nu înțeleg foarte bine ce se întâmplă. Bine că există măcar un consens (Iliescu, măi dragă, de la tine știu asta) în ceea ce privește repornirea cât mai rapidă a economiei europene.
Dacă lâncezim în ignoranță și ne plângem mult în pumni, ne vor călări cu voioșie SUA, Rusia și China. Abia așteaptă să refacem granițele, să dispară moneda europeană și să revină fiecare membru UE la statutul de acum 15-20 de ani. Dacă vom face acest pas greșit, vor veni imediat Bill, Ivan și Li pentru a ne cumpăra totul în schimbul a doi lei și-un pic. Atunci să vezi cine e sclav și cine e stăpân, atunci poate că se vor trezi cei care flutură acum steaguri și urlă șarje ultranaționaliste.
Pe site-ul BBC poți avea acces la o cameră video amplasată pe o stație spațială. La fiecare 45 de minute se poate vedea un alt răsărit de soare. Dar cui îi mai pasă de asta când se termină sulurile de hârtie igienică? Îmi vine să plâng atunci când mă gândesc cât de mult suferă Cristiano Ronaldo. Pe perioada izolării s-a mutat într-o casă cu vedere la Oceanul Atlantic. Plătește 4.000 de euro pe săptămână. Dar îmi vine să râd în hohote când îmi amintesc vorbele psihologului austriac Viktor Frankl, citez din memorie: „Cei care citesc vor trece mai ușor prin perioadele de criză pentru că creierul lor poate evada mult mai ușor din tragedia din jur.”
Încerc să evadez, citesc, vorbesc cu amicii despre cărți și cultură. Și nu pot să evit imaginile care se perindă iar și iar, de zeci de ori, pe net și la televizor. O nație în goană, o specie în viteză: cozile la supermarket, la biserică, la plătit facturi de cablu și impozite la Finanțe, isteria din farmacii, haosul din spitale.
A murit o avocată de 27 de ani din Bușteni – avea meningită și au izolat-o crezând că e contaminată cu coronavirus, asist la o eternă centrifugare a sistemului nervos, la discursul fulminant al experților în dubla măsură, la glumițele cu iz rasist de pe Facebook, la etichetele infame și la roabele cu lături pe care ni le aruncăm reciproc, în fiecare zi, în față.
Îi dăm sclavagismului noi valențe, devine o rutină în discurs. E acceptat, nu avem ce face. Se împrăștie spiritul mioritic peste planetă și se mai învârte un pic roata norocului, distribuindu-se, din păcate la fel, beneficiile și resursele.
Sunt bucuros pentru că nimeni nu va citi până aici. Deci pot să mă întreb din nou „când e mai bună diaspora?” – când introduce miliarde de euro în economia României, când votează democratic și protestează în piață luând gaze-n față ca tot omul imparțial, sau când stă în țara de adopție pentru a nu aduce coronavirusul în Grădina Maicii Domnului? O fi bună când un fost consul în Spania, plin de aroganță și de tupeu, îi aruncă vorbe grele? Sau doar atunci când își vede de treabă și nu deranjează pe nimeni?
Poliția Română și-a luat avânt, abuzurile sunt la ordinea zilei. De la pumni și picioare date celor care nu respectă restricțiile, până la amenzi de 5000 de lei unui fermier care mergea la lucru. Se agită lumea că nu vor fi deschise bisericile în noaptea de Înviere. Uităm iarăși că Dumnezeu e peste tot și ne vede. Dar și uitarea e creștinească. La fel, poate, și contaminarea cu Covid-19. Românii i-au mai uitat pe medici, parcă nu mai sunt chiar atât de trădători ca acum două săptămâni. Un medic a fost luat pe sus de polițiști și a fost dus la spital. Omul era pozitiv, dar asimptomatic. De ce să nu umple statul român spitalele cu cazuri ușoare? De ce să nu decontăm mii de euro pe zi pentru nimic? Așa merge la noi, fiecare fură cât poate, cum poate, cu mâna până la cot. Iar când vine urgia nu mai avem nimic: nici fonduri, nici echipamente, nici profesioniști la locul de muncă. Pentru că lăsăm vraiște în urmă. Ardem tot, napalm, acid de baterie, sânge și brazdă adâncă.
Mi s-a terminat cafeaua. Intru pe YouTube. Varianta asta cu Romica Puceanu nu are sunetul prea bun, am nevoie de calitate superioară.
Paul Gabor este scriitor român stabilit în Spania.
