luni 18 mai
EUR 5.2105 USD 4.4771
Abonează-te
Newsweek România

Parchetul European: proiecte agricole din Dâmbovița de 3,5 mil. euro realizate cu acte false, anchetă în curs

Data publicării: 18.05.2026 • 18:00
Parchet European Foto: PROTV
Parchet European Foto: PROTV

Sute de proiecte agricole europene derulate în județul Dâmbovița au fost realizate cu acte false, iar prejudiciile se ridică la 3,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi.

Parchetul European (EPPO) din București (România) conduce o anchetă privind presupuse fraude legate de achiziții publice și subvenții care implică finanțare nerambursabilă din partea UE pentru sprijinirea fermelor mici și a tinerilor fermieri.

Percheziții au fost efectuate în județul Dâmbovița pe 13 mai 2026, iar un suspect a fost arestat, a informat luni instituția europeană condusă de românca Laura Codruța Kovesi.

Parchetul European: proiecte agricole din Dâmbovița de 3,5 mil. euro realizate cu acte false, anchetă în curs

Ancheta se referă la sute de proiecte depuse pentru finanțare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), destinate sprijinirii instalării tinerilor fermieri și dezvoltării fermelor mici.

Conform anchetei, un consultant autorizat ar fi folosit și depus documente false și inexacte în cadrul a 237 de proiecte prezentate autorității contractante, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Proiectele au fost depuse în numele a 237 de persoane juridice, inclusiv întreprinderi individuale, afaceri familiale, persoane fizice autorizate și companii, conform PROTV.

Citeşte şi: Guvernul Greciei, zdruncinat de Parchetul European, EPPO, condus de Kovesi. Demisii în lanț

Documentele presupus false au fost utilizate pentru a demonstra respectarea condițiilor de finanțare și pentru a obține în mod fraudulos sprijin financiar nerambursabil din partea UE.

Valoarea totală a finanțării solicitate s-a ridicat la aproximativ 5,7 milioane euro (27,7 milioane lei), în timp ce prejudiciul estimat la bugetul UE este de aproximativ 3,5 milioane euro (16,8 milioane lei).

Citeşte şi: Peste 500 de magistrați, în solidaritate cu judecătorii Beșu și Moroșanu. Kovesi, în fruntea listei

Principalul suspect, consultantul, a fost reținut pe 13 mai 2026 și arestat a doua zi de Tribunalul București, la cererea EPPO. Alte trei persoane au fost puse sub acuzare și plasate sub control judiciar. În plus, 22 de persoane sunt anchetate pentru că ar fi fost de acord, în schimbul unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea totală a proiectului, să permită depunerea de cereri frauduloase de finanțare pe numele lor.

Mai multe articole din secțiunea Justiție
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră