Pe 4 aprilie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Iosif Imnograful, unul dintre cei care au apărat credința în Dumnezeu. POvestea vieții sale este fabuloasă și este un exemplu pentru creștini.
În ziua de 4 aprilie, în tradiția populară există mai multe superstiții despre cum se aduce norocul mai aproape dar și cum să te aperi de ghinion.
Sărbătoare religioasă 4 aprilie. Patru lucruri pe care să nu le faci azi
Conform tradiției populare, ziua de joi este favorabilă tuturor activităților care țin se bani, posesiuni și sector financiar, iar negocierile și planurile de afaceri, investiții și tot ce ține de acest domeniu au șanse mai mari de reușită dacă sunt încheiate într-o zi de joi.
Există există însă și anumite activități care sunt interzise în zilele de joi și care aduc ghinion și necazuri tuturor celor care nu țin cont de aceste superstiții. De exemplu, joia nu se spală rufe, nu se duce gunoiul și nici un caz nu este bine să îți tai unghiile sau să te tunzi într-o zi de joi.
Citește și: Ce trebuie să faci în ziua de joi pentru a avea noroc în dragoste. Românii respectă acest ritual
La polul opus se afla superstițiile și obiceiurile despre care se spune că aduc mare noroc celor care le practică în fiecare zi de joi. Astfel, în dimineața zilelor de joi, este bine să cureți icoana Maicii Domnului cu apă cu busuioc, iar cu apa aceea să uzi apoi florile ca să ai parte de dragoste și înțelegere.
Zilele de joi sunt favorabile noilor începuturi, de aceea este bine să începi un proiect nou sau o nouă activitate într-o astfel de joi.
În anumite părți ale lumii, se consideră că mirii care-și unesc destinele într-o zi de joi vor avea parte de o căsnicie fericită și o viață îmbelșugată, scrie Kanal D.
Sărbătoare religioasă 4 aprilie. Cine e Sf Iosif Imnograful?
Sfântul Cuvios Iosif Imnograful este pomenit de Biserică în ziua de 4 aprilie.
S-a născut în Sicilia. Părinţii săi, Plotin şi Agatia, erau drept-credincioşi şi l-au crescut cu mare grijă, dându-i fiului lor o bună educaţie.
De mic era blând şi smerit, înstrăinându-se de jocurile copilăreşti, iubea postirea şi înfrânarea; nu căuta bucate dulci, hrănindu-se numai cu pâine şi cu apă o dată pe zi.
Citește și: Cine este Maria Egipteanca, sfânta ajutată de Maica Domnului
"Aşa crescând pruncul acela cu trupul şi cu duhul, au năvălit barbarii asupra unei părţi a Siciliei şi au fost nevoiţi părinţii lui să fugă din patria lor în alte părţi. Deci a mers Iosif cu dânşii în Peloponis mai întâi, apoi, lăsându-şi părinţii pentru Dumnezeu, s-a dus în Tesalonic, Mitropolia Macedoniei.
Aici, intrând într-o mănăstire, s-a tuns în rânduiala monahicească, unde se deprindea bine în ostenelile pustniceşti, trecând prin tot felul de nevoinţe ale vieţii călugăreşti, împlinind fără lenevire toată fapta bună, încât s-a făcut bărbat desăvârşit şi monah iscusit".
Sfântul Iosif a trecut ca monah prin tot felul de nevoinţe, patul său era pământul acoperit cu o piele, îmbrăcăminte avea o vechitură, postirea îi era aspră, hrana fiind o bucată mică de pâine şi apă cu măsură. Priveghea toată noaptea şi lucra mereu. Era între fraţi ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind prin viaţa sa sfântă.
Foto:Ziarul Lumina
În această mănăstire l-a întâlnit Sfântul Grigorie Decapolitul şi l-a luat alături de sine misionar împotriva eresului iconoclast.
La Bizanţ, locuiau la biserica Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah: "Şi se osteneau amândoi cu dinadinsul, învăţând pe cei binecredincioşi să se ferească de vătămarea ereticilor, să nu se tulbure nici să se îndoiască de dogmele dreptei credinţe, ci să fie tari în mărturisirea adevărului".
Citește și: Cum a ajuns Daria, din preoteasa zeiței Atena, soția unui tânăr creștin?
În urma morţii Sfântului Grigore, Sfântul Cuvios Iosif s-a retras în afara cetăţii. Acolo sălăşluindu-se, a zidit o biserică în numele Sfântului Ierarh Nicolae şi a adus acolo moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi ale ucenicului acestuia, Ioan.
A întemeiat în cele din urmă în acel loc o mănăstire, prin venirea multor fraţi, unde totdeauna se afla mulţime de oameni duhovniceşti şi mireni, venită să-i asculte învăţăturile cele însuflate de Dumnezeu; pentru că darul Sfântului Duh izvora ca un râu din gura lui.
Tot aici a început să scrie cântări bisericeşti şi pesne de canoane, împodobind praznicele multor sfinţi. Dar mai ales pe Maica Domnului a cinstit-o cu multe canoane, asemenea şi pe Sfântul Ierarh Nicolae, şi a umplut Sfânta Biserică de cântările lui atât de frumoase.
În timpul persecuţiilor suferite de iconoduli (cinstitori de icoane), Sfântul Iosif a îndurat grele suferinţe. Pentru îndrăzneala mărturisirii în cinstea Sfintelor icoane, a fost surghiunit în Creta apoi în Cherson, de unde nu a putut să se întoarcă decât după moartea împăratului Teofil (829-842), la chemarea Sfintei Împărătese Teodora, aceasta, încetând prigoana, a reaşezat credinţa ortodoxă în toate drepturile ei, scrie Agerpres.