Ce trebuie să faci în ziua de joi pentru a avea noroc în dragoste. Românii respectă acest ritual

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 07.02.2024 - 07:15
Joia e o zi cu noroc în dragoste Foto: Freepik.com - rol ilustrativ

Joi este considerată ziua încrederii, comunicării și relaționării în comunitate, iar românii au o serie de superstiții și tradiții pe care le respectă cu sfințenie. Anumite gesturi aduc noroc în dragoste dar nici ghinionul nu este departe. Acesta se poate ocoli ușor, însă.

SHARE

Ziua de joi este una dintre cele mai așteptate din săptămână, mai ales pentru cei care se simt îndrăgostiți. Este o zi benefică dragostei și căsătoriilor.

Iar cei născuți în această zi au noroc în dragoste.

Ce trebuie să faci în ziua de joi pentru a avea noroc în dragoste. Românii respectă acest ritual

Conform tradiției populare, Joia ar locui printre nori, în ceruri (Constanța, lași, Olt), în păduri netaiate și păzite de fecioare (Tutova), de unde își manifestă puterea miraculoasă asupra holdelor, vitelor, bolilor

 etc. Zonal, joia era, în secolul al XIX-lea, respectată ca o zi de sărbătoare, în Maramureș și Bucovina erau interzise șezătorile, în schimb devenea slobodă pentru nunți și în general, pentru dragoste.

Sărbătorile și obiceiurile calendaristice sprijină ipoteza că joia a funcționat în spațiul carpato-danubiano-pontic ca sărbătoare a săptămânii, dedicată cultului și odihnei, singură sau alături de duminică., potrivit radiounirea.ro.

Joi, Ziua zeului roman Jupiter

Pentru că purta numele lui Jupiter, zeul roman al cerului și al trăsnetelor, țăranii au pus ziua sub protecția Sfintei Joi, apărătoarea recoltelor de ploile cele rele și au început să-și boteze vitele cu numele de Joiana, pentru a le feri de fulger.

În calendarul popular existau acum un secol „joile oprite”, zile în care ţăranii nu munceau.

Joia e bine să te tunzi, la fel şi să-ţi speli părul. Se spune că femeile care țin cont de acest obicei vor avea un păr sănătos și bogat, iar cele care nu se îngrijesc de el în această zi, vor avea parte de probleme mari cu podoaba capilară.

Foto: pixabay.com - rol ilustrativ

Citește și: Ce trebuie nu faci în ziua de miercuri pentru a-ți merge bine. Altfel atragi ghinionul

Este o zi în care suntem mai joviali, mai veseli, mai optimiști, deci poate fi un moment bun pentru a ne întâlni cu cei dragi, pentru a ne distra, pentru a ieși cu prietenii.

Orele bune ale zilei de JOI sunt între 13.30-15 și rele între 9-12.30, conform delalumeadunate.ro.

Citește și: Cum treci de ”ceasurile rele” de marți. Superstițiile românilor despre ghinionul din această zi

În această zi este bine să stai alături de persoana iubită sau chiar să vorbești cu cel despre care crezi că ți-e alesul și să-i mărturisești sentimentele tale. Se spune că orice încercare făcută azi în scop sentimental  va fi cu succes.

Tot azi este bine să o ceri în căsătoria pe aleasa inimii tale și să faceți planuri de nuntă. Orice plan făcut azi va fi dus la sfârșit cu bine și va avea doar efecte pozitive.

Citește și: Ce să faci în ziua de luni să îți meargă bine toată săptămâna. Ți se îndeplinește orice dorință

Cei născuți în această zi sunt persoane inteligente și iubitoare, dar și ambițioase, care niciodată nu renunță atunci când își pun un scop în minte.

Citește și: Ce să faci neapărat duminica dimineața pentru a avea noroc. Să fie încă întuneric afară

Se spune că ziua de joi este destinată planurilor importante și schimbărilor. Oricine are de gând să facă schimbări majore, trebuie să stabilească totul în ziua de joi.

Citește și: Ce să nu faci sub nicio formă în ziua de sâmbătă. Superstițiile de groază întâlnite la români

 Nu ezita să încerci lucruri noi în această zi a săptămânii și să-ți pui mintea la contribuție în acest sens, pentru că vei funcționa foarte bine din punct de vedere intelectual, scrie huff.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te