„Acest copil nu trebuie să părăsească țara până când nu ma asigur că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a-i fi respectate atât integritatea fizică, cât și, mai ales cea psihică", a declarat procurorul general Bogdan Licu.
Licu a mai spus că nu tolerează abuzuri și nu va acoperi greșeli, dar și că, încă de vineri după-amiază, este în derulare o anchetă penală care să verifice modul în care a fost preluată fetița de la fosta asistentă maternală din Baia de Aramă, căreia îi fusese retras atestatul, pentru că încălcase interesul superior al copilului.
„Nu tolerez abuzuri și nu voi acoperi greșeli. Prin urmare, încă de vineri după-amiază în cadrul SIIJ a fost constituit un dosar penal ce are ca obiect cercetarea împrejurărilor ce au fost prezentate de dvs în mass media. Până la acest moment nu am dorit să facem public acest lucru din rațiuni ce țin de managementul dosarului. (...) La Parchetul Curții de Apel Craiova a ajuns o echipă. În cadrul acestui dosar sunt verificate absolut toate faptele care au condus la această situație nefericită”, a susținut Licu.
Amintim că, vineri, fetița de opt ani a fost scoasă din curtea din Baia de Aramă de o procuroare însoțită de mascați, iar copila s-a zbătut, spunând că nu vrea să plece. Familia adoptivă a comunicat că fetița este bine în prezent.
De aeemenea, oamenii legii care au cercetat cazul încă de la pronunțarea sentinței definitive a Curții de Apel Craiova și familia adoptivă au declarat că fetiței i se spusese că familia adoptivă voia să o ia pentru a-i preleva organele.
Citește aici despre documentele consultate de Newsweek România, care fac lumină în cazul Sorinei: Cazul fetiței din Mehedinți. Faptele din spatele unor jumătăți de adevăruri
Amintim că, potrivit legii, orice adopție este monitorizată timp de doi ani de la finalizarea procedurii.