Polițist de Frontieră, prins când fura din supermarket: A plecat cu produsele fără să plătească

DE Alin Crișan | Actualizat: 12.11.2022 - 11:34
Furt din magazin - Foto: Profimedia

Clientul a fost identificat ca fiind Marius Valentin Murariu Serediuc, în vârstă de 24 de ani. Acesta activează la Poliţia de Frontieră, secţia din Răducăneni.

SHARE

Nicio pădure fără uscături? Încă un poliţist din Iaşi ar fi fost prins la furat, din supermarket. Acesta ar fi uitat să achite nişte produse în Carrefour Felicia, din zona Baza 3. 
 
Pe de-o parte, unele surse judiciare ne-au precizat că poliţistul din acest caz, care lucrează la Frontieră şi-a sfârşit cariera doarece furtul pe timpul nopţii se consideră furt calificat, deci nu mai poate fi iertat de către cei de la Carrefour. Pe de altă parte, alţii spun că dosarul este doar o formalitate, iar poliţistul va scăpa, deoarece nu ar exista intenţie de furt, acesta aruncând vina pe sistemul de scanare care nu ar fi citit codurile la două produse.

În orice caz, poliţia naţională a fost chemată de către paznicii din Carrefour. Era miercuri seară, în jurul orei 20.30. Paznicii au precizat că au depistat un client care a încercat să iasă din supermarket cu două baxuri de pamperşi pe care nu îi declarase şi nu îi plătise. 

Citește mai multe pe ziaruldeiași.ro

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te