Printre vedetele care și-au luat aici doctoratul și care, ulterior, au fost acuzate că au plagiat se află:
- Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, lucrarea sa fiind în curs de verificare la CNATDCU, care n-au luat o decizie de aproape cinci ani
- Ion Netejoru, celebrul șef al Inspecției Judiciare, care s-a ocupat de anchetarea lui Kovesi, când aceasta era șefa DNA. De aproape trei ani, CNATDCU n-a luat o decizie în ceea ce privește suspiciunile privind faptul că și-a plagiat doctoratul.
- Mai mulți șefi din Poliția Română, printre care: Bogdan Despescu, fost șef al IGPR, Bogdan Ioniță, fost șef al DGA (direcția anti-corupție), Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție
Însă există o listă și mai lungă cu doctori ai Academiei de Poliție care probabil își vor păstra titlul universitar obținut aici, lucrările lor nefiind contestate:
- Alina Bica, care a avut o teză despre spălarea banilor în dosarul RAFO, dosar pe care ea îl instrumenta. Fosta șefă a DIICOT are de executat în România o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru favorizarea infractorului și momentan este în arest în Italia.
- Cătălin Voicu, fost senator PSD, condamnat la 7 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu.
- Mircea Man, vicepreședinte ANRE, fost președinte al CJ Maramureș.
- Oamenii de afaceri Costel Cășuneanu, Adrian Petrache și Bogdan Buzăianu.
- William Brânză, fost deputat PDL și candidat la președinția României
Celebrul ministru al Educației Liviu Pop “Genunche“ a fost și el doctorand aici.