Parcul auto al Primăriei Galaţi va fi dotat cu 35 de maşini electrice în valoare de peste 4 milioane lei, adică de peste 800.000 €, prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, s-au lăudat municipalitatea și edilul, pe Facebook.
Citește și: Ce mărci și modele de mașini și-au cumpărat românii în 2024? Electrice, -29%. Hybrid, +59%
O primărie își ia 35 de mașini electrice de 800.000 €. Cu Dacia sau alt model „ieftin” era rușine
Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat marţi, 3 septembrie 2024, o nouă cerere de finanţare depusă de către Primăria Galaţi pentru încă un lot de 20 de maşini electrice (20 de ecotichete în valoare de 2,4 milioane de lei), după ce municipalitatea a obţinut deja finanţare pentru un prim lot de 15 astfel de maşini (15 ecotichete în valoare de 1,8 milioane de lei).
Primele trei maşini electrice din primul lot au ajuns de curând la Primăria Galaţi, informează Agerpres.
"Continuăm pe linia unui transport nepoluant. După ce am modernizat flota de transport public, iată că am câştigat finanţare şi pentru parcul auto al municipalităţii.
Este încă o măsură care face ca Galaţiul să fie un oraş tot mai prietenos cu mediul, iar o dovadă în acest sens este locul fruntaş pe care îl ocupăm în ceea ce priveşte calitatea aerului", a scris primarul Ionuţ Pucheanu, pe Facebook.
Toate bune și frumoase, până aici, în general.
Întrebarea este de ce Primăria Galați a optat pentru Renault Megane E-Tech, care are un preț de listă, de bază, de 34.000 € (TVA inclusă, fără ecotichet), când putea opta pentru mașini electrice și cu peste 50% mai ieftine, pentru a fi utilizate de serviciile municipalităţii şi de unităţile din subordine.
Citește și: Bateriile mașinilor electrificate Dacia-Renault ajung la 25.000 €. E jumătate din prețul mașinii
De exemplu, Dacia Spring are un preț de pornire de 16.900 € (TVA inclusă, fără ecotichet), Citroen e-C3 pleacă de la 23.300 euro € (TVA inclusă, fără ecotichet), iar MG4 Electric, de la 31.400 € (TVA inclusă, fără ecotichet).
Sigur, Renault Megane E-Tech e o mașină de clasă compactă, net superioară Daciei Spring sau Citroen-ului e-C3. Are 130 de cai, nu 45 de cai, și e mult mai mare. Dar, pentru serviciile unei primării, oferă cam același grad de mobilitate eco.
Top 5 cele mai ieftine mașini electrice de pe piața din România
1. Dacia Spring - 16.900 €
2. Citroen e-C3 - 23.300 €
3. MG4 Electric - 31.400 €
4. MINI Cooper Electric - 31.750 €
5. Fiat 500e - 33.900 €
(*) Prețuri cu TVA inclusă, fără ecotichet
La Galaţi au fost deja instalate 46 de staţii pentru încărcarea maşinilor electrice, prin proiectele câştigate prin PNRR ajungându-se în perioada următoare la un total de peste 200 de astfel de staţii.
Potrivit ultimelor date statistice, în municipiul Galaţi figurau 3.007 maşini electrice şi hibrid, dintre care 499 sunt full-electric şi 2.508 plug-in hybrid.
"Primăria municipiului Galaţi a atras deja, prin PNRR, pentru transportul public în comun fondurile necesare pentru 62 de mijloace de transport noi şi nepoluante, autobuze electrice (42), tramvaie (10) şi microbuze electrice (10), care vor ajunge la Galaţi în perioada următoare.
Pe străzile oraşului circulă deja 105 mijloace noi de transport, achiziţionate în anii precedenţi. Este vorba despre primele 20 de autobuze hibrid, primele 8 tramvaie noi din ultimii 30 de ani, 17 troleibuze, 40 de autobuze şi 20 de minibuze Euro 6", precizează Primăria Galaţi.