La primul examen de titularizare în învățământ, în 2006, Bogdan Matei a luat nota 2,75. S-a pregătit un an, dar a obţinut doar 5,25. A reuşit într-un final să obţină nota de trecere, dar abia în 2012, potrivit Digisport
În 2011, Bogdan Matei s-a înscris în PSD, iar de atunci traiectoria sa a fost una bună, în plan profesional. Doi ani mai târziu a ajuns director de şcoală, apoi inspector şcolar în 2016, când a intrat şi pe listele PSD pentru Senat, pe prima poziţie.
La începuturile sale în funcția de parlamentar, în 2017, fostul fotbalist a comis o gafă uriașă chiar la primele declarații.
Matei a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre pachetul de legi ale lui Hammurabi, iar răspunsul acestuia a stârnit amuzament. „Aşa cum am spus, suntem la început. Daţi-ne răgaz să ne acomodăm, daţi-ne răgaz să studiem", a comentat noul ministru, la vremea respectivă.
Codul lui Hammurabi (sau Codex Hammurapi) este o culegere de legi de pe timpul regelui babilonian Hammurabi, care a fost scris în jurul anului 1760 Î. Hr. Codul cuprindea un Prolog, 282 de articole de lege și un Epilog. De notat e că acest cod a fost mai mult apreciat din punct de vedere literar decât din cel juridic.