Meniul care îi face pe soldații francezi ce apără România să sufere de foame. Cer „pachete” de acasă

DE Alex Darvari | Actualizat: 05.11.2022 - 19:12
Soldați francezi - FOTO: MApN
Soldați francezi - FOTO: MApN

Ministrul Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, a vizitat, joi, trupele franceze dislocate în România în cadrul Operațiunii Aigle. În spatele imaginilor frumoase, soldații deplâng condițiile de viață nedemne, scrie presa franceză.

SHARE

Sébastien Lecornu s-a deplasat la tabăra militară de la Cincu, în România, unde militari francezi sunt dislocați din februarie, în cadrul NATO. Sosirea oficialului a fost întâmpinată cu onoruri militare, informează mediapart.fr.

Pe de ală parte, viața de zi cu zi a celor peste 700 de soldați francezi care locuiesc în unitatea militară de la Cincu este în realitate mai puțin glorioasă. Hrană este insuficientă, spațiile unde locuiesc soldații sunt parțial insalubre, iar încăperile sunt „reci”.

Condițiile de viață de acolo sunt considerate de mulți militari drept nedemne. Aceștia se tem că iarna care vine va înrăutăți lucrurile.

Soldații sunt hrăniți cu alimente vechi

Misiunea Eagle a fost lansată pe 28 februarie, la patru zile după invazia rusă a Ucrainei, cu rolul de „întărire a posturii defensive a NATO” și „consolidarea protecției flancului estic al Europei”, care se bazează și pe prezența soldaților belgieni și olandezi.

Citește și: Raed Arafat, despre Colectiv: „Dacă mă simţeam vinovat, plecam. Nu se poate minimaliza tot”

Au trecut, așadar, opt luni de când Franța a preluat acest „cantonament” aparținând armatei române. Cu toate acestea, condițiile de viață sunt încă precare.

Mâncarea, insuficientă

Mesele oferite de aliații români sunt reduse la porția minimă: ciorbă și roșii pentru o cină, omletă și o bucată veche de pâine de cu o zi înainte pentru micul dejun. Uneori mesele nu includ nici aperitiv, nici desert, potrivit protv.

Familiile sunt nevoite să suplimenteze cu colete trimise pe cheltuiala lor. Soldații „sărbătoresc” atunci când primesc de acasă cârnați și pachete de chipsuri.

Citește și: „Revoluția din 1989”, în manualele școlare cu citate din Iliescu. Comuniștii au tras, nu teroriștii

În ultimele zile, mesele au constat în „rații de luptă” (mese preparate destinate în principiu situațiilor de urgență).

Mai mulți militari ar fi încercat să ceară ajutor superiorilor lor pentru a obține mese mai consistente, însă nu au avut succes. 

Bucătăria și sala de mese de care beneficiază trupele franceze este într-o stare deplorabilă, iar o parte din apă și alimente sunt depozitate afară, din lipsă de spațiu - ambalajele și cutiile sunt împrăștiate pe jos, lângă sala de mese.

Mai mult decât atât, întreruperea curentului îi obligă uneori pe soldați să mănânce la lumina telefonului mobil.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te