Ar fi ceva. Faptul că, deoarece nu prea am făcut ce trebuia făcut în 1990, nu putem vorbi despre acest subiect la timpul trecut, ci la prezent. Chiar şi la viitor. Este foarte adevărat, Securitatea s-a desfiinţat, securiştii activi în 1989 au cam dispărut de prin instituţii şi servicii, dar securismul, adevărata lor moştenire, îşi trăieşte astăzi o nouă tinereţe printre ruinele unei democraţii pe care a sabotat-o constant şi ale cărei ultime zbateri le urmăresc cu satisfacţia criminalului în serie. Vreţi un exemplu? Să luăm unul chiar de astăzi.
Citește și: VlaSIE plagiatorul
Astăzi, şi nu în urmă cu treizeci de ani, se vorbeşte de numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Gabriel Vlase. Şi ce este aşa excepţional în asta?
Mai nimic. Doar simplul fapt că teza de doctorat a domniei sale (puţin plagiată după cum arată Newsweek România, publicată ulterior la editura RAO cu titlul „Securitate în Europa de Sud-Est. Actualitate şi perspective strategice“) are o postfaţă semnată de „general-colonel r. Iulian N. Vlad“.
Da, acel Iulian Vlad. Ultimul şef al Securităţii lui Nicolae Ceauşescu. Asasinul de la Timişoara, Sibiu şi Bucureşti. Cel care a condus toate acţiunile odioasei instituţii din ultimii şi cei mai negri ani ai regimului comunist.
Cum sună asta? Şeful unuia dintre cele mai importante servicii de informaţii al unei ţări membre NATO şi UE i-a cerut (căci dacă nu ştiaţi, Iulian Vlad doar rugat şi contra altor servicii presta astfel de favoruri) binecuvântarea „ştiinţifică“ fostului şef al instituţiei pentru care cele două organisme au fost duşmanul ideologic de moarte.
Cum se va mândri domnul Vlase la întâlnirile cu omologii din NATO cu faptul că Iulian Vlad i-a apreciat lucrarea ca fiind „de o mare importanţă teoretică şi de o stringentă actualitate“? Le va oferi cartea drept cadou? Se vor bloca ei citind primul cuvânt şi vor înţelege că este vorba despre acea Securitate care are şi astăzi ambiţii „în Europa de Sud-Est“ ?
Nu vor fi ştiind ei cine a fost Iulian Vlad ? O fi trecând defunctul printre unii de pe la noi drept „bunic solar“, dar mă îndoiesc profund că vreun şef de serviciu de informaţii occidental împărtăşeşte gingaşa imagine. Şi apoi rămâne întrebarea.
Nu a găsit domnul Gabriel Vlase pe altcineva să-i scrie postfaţa? Până la urmă l-a găsit pe Mihai Răzvan Ungureanu să-i scrie un scurt elogiu introductiv. Nu era un efort aşa de mare, iar cei care o puteau face erau destui. Că doar Academia Naţională „Mihai Viteazu“ a produs zeci de „doctori în informaţii“, care pot vorbi ore întregi despre „ameninţări asimetrice“.
Doar dacă… Dacă nu cumva domnul Vlase chiar a crezut (şi crede probabil şi astăzi) că o postfaţă scrisă de Iulian Vlad este motiv de mândrie. Şi atunci mă tem că avem o problemă mai mare decât previzibila sa numire la SIE.
