Dragnea, deși România nu are buget și euro e la maxim : „Cu cifrele pe masă. Viitorul arată bine”

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 25.01.2019 - 19:20
Foto: Facebook

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a postat vineri o fotografie în care apare alături de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, Darius Vâlcov și alți trei oameni politici, cu mesajul „cu cifrele pe masă, viitorul arată bine”.

SHARE

În fotografia postată apar în jurul unei mese, pe lângă Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Darius Vâlcov, miniştrii Niculae Bădălău, Eugen Teodorovici şi secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu.

Potrivit unor surse politice, întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc luni, liderii coaliţiei de guvernare urmând să discute despre proiectul bugetului pentru anul 2019, relatează Mediafax. 

Liviu Dragnea nu a avut nici o ieșire publică după întoarcerea din vacanță, în ciuda tensiunii majore de pe piața valutară, cu leul aflat în cădere constantă, după ce OUG 114/2018 a intrat în vigoare.

Liderul PSD plecat din țară încă de pe data de 2 ianuarie seara, în jurul orei 20.00, de pe terminalul deținut de Țiriac Air, cu un avion privat închiriat de la o companie sârbească. G4Media a scris că Dragnea ar fi plecat însoțit de partenera lui, Irina Tănase, și de încă o persoană pe ruta București-Sofia, urmând apoi să plece spre o destinație de vacanță.

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a susținut însă pe data de 3 ianuarie, deci la o zi după ce Dragnea a părăsit România, că liderul PSD nu a plecat din țară și că ”nu va pleca din țară, în mod sigur”.

Citește toate analizele despre cum va arăta economia românească în 2019

Lăcomia PSD aruncă economia în haos

Aterizarea dură care ne așteaptă

Cum să pui o economie pe butuci

Dragoș Anastasiu: Încrederea este la minimul istoric

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te