Jumătate dintre angajații DSP Brașov au dat bir cu fugiții când au auzit de epidemia de coronavirus
Data publicării: 25.03.2020 • 21:21
Data actualizării: 25.03.2020 • 21:23

Anca Bertea, directorul Direcției de Sănătate Publică Brașov, a demisionat din funcție în cursul zilei de miercuri, a scris bizbrașov.ro.
Informația a fost confirmată de Bertea, care a precizat că „instituția nu era pregătită nici când era bine, ca să nu vorbim de situația actuală”.
De asemenea, Bertea a mai spus că jumătate dintre angajații DSP „au intrat în concedii medicale când au aflat de epidemia de coronavirus”, iar ”lucrurile s-au aglomerat pentru angajații direcției, care au fost nevoiți să acopere și golul lăsat de colegii lor.”