Judecătorul care a lăsat Armata fără șef, apropiat al magistratei din dosarul Teldrum

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 31.01.2019 - 17:21

Curtea de Apel București (CAB) a admis cererea ministerului Apărării și a suspendat decizia președintelui Klaus Iohannis prin care se prelungea cu un an mandatul fostului șef al Statului Major. Decizia aparține magistratului Vasile Bîcu, apropiat al Alinei Ghica.

SHARE

Decizia a venit în ziua în care se află la Bucureşti și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Situaţia generalului Nicolae Ciucă, şeful SMG, pe care PSD doreşte să îl schimbe din funcţie, a stârnit de la început preocupări majore în rândul aliaţilor, notează Digi24.

Citește și: Curtea de Apel lasă Armata fără șef, în timpul vizitei la București a secretarului general NATO

Magistratul Vasile Bîcu este cunoscut la Curtea de Apel București drept un apropiat al judecătoarelor Lia Savonea și Alina Ghica. Savonea este considerată a avea legături cu zona PSD, iar presa a scris de-a lungul timpului şi despre relaţia soţului ei cu fostul senator PSD Cătălin Voicu, iar în decembrie, Lia Savonea a devenit preşedinta CSM, potrivit Digi24.

Alina Ghica este magistratul care a intrat în ultimul moment în completul care a judecat dosarul privind anularea hotărârii colegiului de conducere al ICCJ referitoare la constituirea completurilor de 5 judecatori și anularea parțiala a prejudiciului in dosarul Teldrum.

Iniţial, din completul care a judecat cauza lui Liviu Dragnea, trebuia să facă parte judecătorul Vasile Bîcu. Însă acesta din urmă și-a luat subit două zile de concediu înaintea ședinței de judecată.

Citește și: MApN a depus o plângere la Preşedinţie pentru revocarea prelungirii mandatului lui Nicolae Ciucă

În 12 februarie, se va judeca un al doilea proces, cel în care Ministerul Apărării Naţionale solicită suspendarea şi anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Nicolae Ciucă.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie.

Citește și: Ministrul Apărării, despre șefia Statului Major: "E limpede că s-a încercat o ambuscadă"

Ulterior, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au acuzat că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN. Recent, ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat că regula în MApN este să nu fie prelungite mandatele şefilor Statului Major al Apărării, subliniind că nu avea altă soluţie decât aceea de a ataca decretul lui Iohannis de prelungire a mandatului lui Nicolae Ciucă, pentru că îl consideră ilegal.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te