Instituțiile statului, comentarii la o postare Netflix despre Insula Iubirii. ”Să nu spargi TV-ul”
”Să nu spargi TV-ul diseară la bonfire. Mai ai filme de văzut, seriale de binge-uit și personaje de iubit”, este postarea Netflix care a fost comentată mii de oameni.
La discuții au participat și branduri celebre, comapanii private, instituții de stat, politicieni și chiar echipa de fotbal a României.
eMAG, de exemplu, a comentat despre posibilele distrugeri de televizoare, iar Kaufland a subliniat că este disponibil pentru livrări în această perioadă de „bârfe”.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a reacționat: ”Oare să intervenim cu apă sau să lăsăm drama să ardă până la final?”
Citește și: Cele 70 de tipuri de televizoare pe care nu mai poți vedea Netflix. Pe unele ai dat bani buni
A răspuns imediat și Ministerul Afacerilor Interne în același spirit de glumă: ”Lăsați televizoarele în pace! Pentru cine vrea adrenalină, facem angajări și vă arătăm cum se sparg ușile la 6 dimineața… ușile acelea care chiar merită!”.
Reprezentanța Comisiei Europene în România a postat un mesaj: ”Tocmai de aceea, în UE 🇪🇺 a fost adoptată Directiva privind dreptul la reparare”.
Citește și: Netflix a scumpit cu 20% abonamentele. 9 milioane de oameni i-au „împins” spre această decizie
Naționala de Fotbal a României a reacționat într-un comentariu: ”Cu sau fără televizor, important e că #ÎmpreunăFacemLegea în Parlament, pentru toți copiii și tinerii din România!. Să aveți în vedere, dacă îl spargeți, că nu mai sunt foarte multe bilete la meciul cu Lituania. E primul meci acasă cu Mircea Lucescu selecționer. Și Generatia De Suflet are băieți frumoși”.
”Televizoarele pot fi înlocuite, dar timpul nostru nu. Hai să-l folosim pentru a construi o țară care să ne reprezinte cu adevărat!”, a scris Lasconi
”Sparge-l, că și așa mă boicotează! Vă ispitesc să semnați pentru Ana Președinte”, a comentat Birchall.
Chiar și GreanPeace România a reacționat: „Dacă nu-l spargi când vezi cum seacă râurile și se taie pădurile, nu-l mai spargi deloc. Oricum, nu vrei să faci deșeuri”.
De asemenea, au mai comentat ING România, BCR dar și OLX, Voala.ro, ori sindicatul Europol al Poliției
„Orice ai face, important e să fii ASUMAT! Noi îți livrăm, nu te judecăm. Știi cum zic?”, au scris cei de FAN Courier.
„E ok, mai bine mergi tu în Thailanda și vezi clar cum stau lucrurile și îți faci tu singur bonfire-ul tău pe plajă”, au scris reprezentanții paginii Vola.ro.
„Dacă încă mai funcționează (n.r. – televizorul), pune-l pe OLX. Avem și livrare gratuită până pe 30 august”, au scris cei de la OLX.
„Spargeți-l liniștiți dacă sunteți asumați. Oricum, patrula de poliție chemată de vecini s-ar putea să întârzie, avem un deficit de 20.000 de polițiști, iar sesiunea de încadrări directe în MAI încă nu s-a terminat”, au scris cei de la Sindicatul Europol.
Emisiunea difuzată de Antena 1 s-a impus ca lider de audienţă atât la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de an, cât şi la nivel urban, potrivit Antenei 1, atât penultimul, cât și ultimul episod.
Antena 1 a înregistrat cu difuzarea emisiunii de marţi seara, penultimul episod, 7.4 puncte de rating şi 27.5% cotă de piaţă, urmată de Pro TV cu 6.5 puncte de rating şi 24.4% cota de piaţă.
Emisiunea Insula iubirii a fost filmată pe o insulă din Thailanda, într-un resort de lux. Timp de 21 de zile, mai multe cupluri care au vrut să-şi testeze relaţiile au trăit separat, băieţi cu băieţi şi fete cu fete, dar şi alături de ispite.