Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că pompierii au fost anunţaţi despre faptul că, vineri seară, a avut loc un accident rutier la ieşirea din Constanţa spre Ovidiu, în care ar fi fost implicate şase autoturisme.
„În cursul serii am fost solicitați pentru un accident rutier în localitatea Ovidiu. La locul solicitării s-au deplasat mai multe ambulanțe SAJ și ambulanțe SMURD. Au fost găsite cinci victime: două victime cu traumatism toracic, o victimă cu traumatism cranian, o victimă cu traumatism de coloană lombară și o victimă cu traumatism de membre inferioare.
Toate cele cinci victime erau conștiente și au fost transportate la Spitalul Județean Constanța pentru investigații suplimentare”, a declarat dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanța, informează dobrogea.tv.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, autospeciala pentru transport victime multiple, trei echipaje SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.